EXCLUSIV  Iulia Vântur, interviu. Cum i-a cucerit pe indieni, detalii exclusive din viața ei

Iulia Vântur se pregătește de noi proiecte în India, acolo unde se bucură de un succes profesional imens. 

Care sunt atuurile ei, de ce o iubesc indienii și cât este de fericită, ne spune chiar ea, în a doua parte a interviului pentru DC NEWS!

(oar_w460)

- Ce proiecte speciale ai în India? Cu ce urmează să îți suprinzi fanii? Noi single-uri? Joci în filme?

Tocmai am lansat o nouă piesă, în filmul "Genius", urmează o altă piesă să fie lansată în curând cu Mika. Și acum pregătesc un proiect, despre care nu pot încă să vorbesc, pentru că deocamdată nu a fost anunțat oficial. Imediat cum mă întorc în India, va fi anunțat, cel mai probabil. E un proiect provocator pentru mine.

- Crezi că ai fi avut același succes în muzica din România, precum cel pe care îl ai acum în India?

Nu am avut timp să mă gândesc la asta, nu mi-am propus vreodată să fac asta, la fel cum nu mi-am propus să mă mut în India sau să încep o carieră în muzică. Lucrurile au luat-o pe acest drum, mi-a plăcut și am continuat. Nu știu până unde, cum, dar mă bucur de el, mă bucur de muzică, de procesul creației în studio, împreună cu prietenii mei, compozitori, muzicieni. E o lume frumoasă, sensibilă, care mi se potrivește, cel puțin emoțional.

(oar_w460)

- Care sunt atuurile tale?

Implicarea 100% în orice fac, voința și curajul, curiozitatea de a explora.

- Ce crezi că le place indienilor la tine? Cum i-ai cucerit?

Cred că e interesant să vezi o persoană exotică, cântând, dansând, exprimându-se într-o cultură diferită. Știu că oamenii mi-au spus că le place energia mea pe scenă, bucuria de a dansa, cântă. Când faci lucrurile cu drag, din tot sufletul, pentru că îți plac, publicul simte.

- Ești fericită?

Da, sunt fericită pentru că fericirea ține doar de mine, sunt responsabilă pentru propria-mi fericire.

- Ce îți mai dorești în viața ta pentru a putea declara că ești 100% împlinită și realizată?

Îmi doresc să am liniștea să mă bucur de fiecare clipă a vieții mele, indiferent de ce va veni. Viața m-a surprins mai frumos decât aș fi putut să-mi imaginez.

(oar_w460)

(oar_w460)

- Ce suveniruri din România le vei duce prietenilor tăi din India?

Le duc mereu prietenilor mici cadouri. Șepci, ciocolată românească, dulciuri, tricouri cu Dracula, castelul Bran, icoane frumos pictate sau sculptate, păpuși românești. Anumite creații ale designerilor români și sunt foarte mândră de ele.

- Cum și unde te vezi peste 10 ani?

Cerul este limita și... nici măcar!


Citiți aici prima parte a interviului cu Iulia Vântur pentru DC NEWS!

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel