Irina Rimes, ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020. Ministrul Culturii explică

Sursa: Giorgiana Croitoru
Sursa: Giorgiana Croitoru

Irina Rimes a fost aleasă ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020. Iată ce spune artista dar și cum motivează alegerea ministrul Culturii și directorul Muzeului Naţional de Artă.

Evenimentele dedicate Zilei Constantin Brâncuşi au fost prezentate joi, într-o conferinţă de presă organizată de Ministerul Culturii la Muzeul Naţional de Artă. Ambasadorul onorific al evenimentului este cântăreaţa Irina Rimes.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că miercuri, 19 februarie, când este sărbătorită Ziua Constantin Brâncuși, la Târgu Jiu este programată inaugurarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi", iar la Bucureşti este pregătită proiecţia unei holograme de la ora 19.00, în curtea Muzeului Naţional de Artă. „Este un efort cu prisosință meritat", a spus Bogdan Gheorghiu în timpul conferinței de presă.

Ce spun directorul Muzeului Naţional de Artă și ministrul Culturii despre această alegere

 

Proiecția a costat aproximativ 40.000 de euro.

„Această valoare deosebită a lui Brâncuşi ne îndreptăţeşte să folosim cu grijă şi decenţă imaginea sa pentru a promova arta românească. La noi sunt 13 sculpturi, un desen şi un caiet de schiţe care are mai mult o valoare documentară", a arătat directorul Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti, Liviu Constantinescu, care a anunţat că miercuri, vizitatorii vor avea acces liber la Sala Constantin Brâncuşi.

Artista Irina Rimes a fost desemnată ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuși 2020.

„Simpla prezență a ei înseamnă enorm pentru că ne adresăm unui public la care nu ar fi ajuns altfel acest eveniment", a motivat ministrul Culturii alegerea.

Declarația Irinei Rimes

 

Irina Rimes a declarat că intenționează să folosească instrumentele de social media pe care le are pentru a promova manifestările organizate cu această ocazie.

„Probabil că o să postez despre asta. O să vorbesc cu oamenii de pe conturile mele despre eveniment. Eu sunt mai mainstream, aşa, de mică am ştiut de Coloana Infinitului şi nu înţelegeam de ce se numeşte aşa. Când am văzut-o pentru prima dată am avut impresia că a făcut mereu parte din lumea mea", a spus artista în conferința de presă organizată la Muzeul de Artă.

„Nu vreau valori culturale de muzeu"

 

Criticul literar Alex Ştefănescu a comentat evenimentul şi în calitate de consilier al ministrului Culturii: „Nu vreau valori culturale de muzeu. Mă interesează cele care ajung la oameni", citează Agerpres.

La conferinţa de presă au participat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, ambasadorul onorific al evenimentului, cântăreaţa Irina Rimes, scriitorul şi criticul literar, Alexandru Ştefănescu şi directorul Muzeului Naţional de Artă al României, Liviu Constantinescu.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27