Irina Loghin a făcut accident vascular: Mi s-a spus: „Mergeți de urgență la neurolog, că nu e de noi"

Irina Loghin a vorbit despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat în urmă cu câteva luni. 

Cunoscuta interpretă de muzică populară, Irina Loghin, a ajuns de urgență la medic după ce s-a simțit foarte rău.

„Accidentul vascular vine hoțește. Eram după o noapte pierdută, foarte stresată. Nu prea îți dai seama de pericol. Am simțit un disconfort foarte mare, o amețeală puternică și am luat legătura prima dată cu medicul de familie. Apoi cu medicul cardiolog care mă tratează de 20 de ani și cu psihiatrul. Mi s-a spus: „Mergeți de urgență la neurolog, că nu e de noi". Am ajuns la domnul doctor Dan Mitrea, unde am făcut toate investigațiile și am primit un tratament.

La o săptămână s-a văzut efectul. Recomandarea e ca fiecare persoană să știe să își facă analizele din șase în șase luni. Simptomele mele nu știu dacă au indicat un accident vascular, dar, totuși, poate ceva în apropiere, căci am o vârstă și eu. Au ei probleme tinerii, dar eu! Medicul a știut să pună degetul unde trebuie", a povestit Irina Loghin pentru click.ro.

Vezi și: Boala care ucide. Tinerii sunt primii afectați. Cum se manifestă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel