Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie numărul şapte, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o pe croata Donna Vekic cu 3-6, 7-6 (1), 6-1.
Begu (27 ani, 37 WTA) s-a impus după două ore şi 14 minute, salvând şi o minge de meci în finalul setului secund, la 5-6, pe serviciul croatei.
Vekic (21 ani, 54 WTA) a condus în setul secund cu 3-1, 4-2, servind pentru meci la 5-4 şi 6-5, dar în cele din urmă Begu a trimis meciul în tiebreak, unde a câştigat cu 7-1.
Românca a dominat setul decisiv, adjudecat cu un sec 6-1.
Begu a comis o dublă greşeală, a avut 23 de winners şi a comis 19 erori neforţate, în timp ce Vekic a reuşit 3 aşi, a făcut nu mai puţin de 14 duble greşeli, a reuşit 14 mingi direct câştigătoare şi a adunat 34 de erori neprovocate.
Drum liber către finală
Begu a câştigat şi al treilea meci direct cu Vekic, primele două fiind în 2012, la Taşkent, când Irina cucerea titlul după 6-4, 6-4 în finala cu Vekic, iar în 2014, la Moscova, reprezentanta ţării noastre se impunea în primul tur cu 7-6 (5), 1-6, 6-3.
Irina Begu şi-a asigurat un cec de 11.500 dolari şi 110 puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe franţuzoaica Pauline Parmentier, care a profitat de abandonul danezei Caroline Wozniacki, la scorul de 4-6, 6-3. Begu are 3-2 în meciurile directe cu Parmentier (32 ani, 122 WTA), după trei victorii consecutive, ultima anul trecut în sferturi la Bucureşti, cu 7-5, 6-0, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu