Ion Ţiriac, declaraţie tare despre el şi Ilie Năstase: Eram nişte jucători comunişti cu două paşapoarte în buzunar. Ne cunoştea toată lumea

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Ion Ţiriac a făcut câteva declaraţii tari despre el, Ilie Năstase şi participările la Cupa Davis, la câteva ore după ce a cerut demisia preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Tenis. 

"Istoria Cupei Davis pentru România e o istorie oarecum complexă, dar foarte simplă. Noi eram niște jucători comuniști care aveam două pașapoarte în buzunar, și eu, și Ilie (n.r. Năstase), și puteam să mergem când vrem, să ne întoarcem… Ok. Ne cunoștea toată lumea. După atâția ani, și CIA-ul, și FBI-ul, și Securitatea, toată lumea ne cunoștea ce puteam, dar eram jucători de tenis nimic altceva. Dar eram prieteni, în general, cu toată lumea. Românul are charisma asta, în special Năstase, să fim prieteni cu toată lumea”, a spus Ion Țiriac, în exclusivitate pentru ProSport.

Ţiriac a cerut demisia preşedintelui ITF

Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de tenis, Ion Ţiriac, îi cere demisia lui Dave Haggerty din funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), potrivit unui comunicat remis AGERPRES, după ce forul mondial a reziliat contractul cu compania Kosmos Tennis, pentru organizarea Cupei Davis, scrie Agerpres.

Ca preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Tenis, membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Tenis din 1913, triplă finalistă a Cupei Davis, vă aduc aminte că în urmă cu patru ani, în faţa a 600 de reprezentanţi ai tenisului mondial, v-aţi luat următorul angajament: 'de a creşte vizibilitatea, notorietatea şi situaţia financiară a briliantului lumii tenisului, Cupa Davis, prin parteneriatul cu Kosmos Tennis (parteneriat de 25 de ani)', afirmă Ţiriac în scrisoarea deschisă adresată lui Haggerty.

La acel moment v-am avertizat că acest parteneriat va distruge cea mai importantă competiţie din tenisul mondial şi nu va dura mai mult de 2-3 ani. Astăzi aţi anunţat finalul acestei colaborări. Am avut dreptate. Aşa că sper că veţi avea decenţa de a demisiona, a concluzionat Ion Ţiriac.

Contractul dintre ITF şi Kosmos, încheiat brusc



Federaţia internaţională de tenis (ITF) a deci să pună capăt parteneriatului cu Kosmos şi să recâştige controlul asupra organizării Cupei Davis, la cinci ani de la semnarea înţelegerii cu compania condusă de fostul fotbalist spaniol Gerard Pique, informează AFP.

"ITF confirmă că parteneriatul său cu Kosmos Tennis pentru Cupa Davis se încheie în al cincilea an", a anunţat forul internaţional într-un comunicat, precizând că va prelua organizarea competiţiei începând cu ediţia 2023.

După ce a ratificat în august 2018 o schimbare a formulei de desfăşurare a Cupei Davis, ITF încredinţase pentru trei miliarde de dolari şi o durată de 25 de ani organizarea evenimentului (începând din 2019) grupului de investiţii Kosmos condus de fostul fundaş al lui FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei.

În 2017, Pique a fondat această companie împreună cu un responsabil al gigantului japonez de comerţ electronic Rakuten, întâlnit la o cină organizată pentru a apropia investitorii niponi de clubul FC Barcelona. Prima sa lovitură de maestru a fost achiziţionarea Cupei Davis, în anul următor.

Dar, departe de cei 25 de ani anunţaţi, parteneriatul dintre ITF şi Kosmos s-a încheiat brusc joi, iar o sursă bine informată a explicat că cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord financiar.

Odată cu preluarea controlului de către ITF, se pune acum problema menţinerii noii formule de derulare a Cupei Davis, condamnată încă de la lansare şi care nu reuşeşte să convingă.

Cupa Davis a fost modificată, dar formatuil a fost criticat



Dorind să revitalizeze o competiţie veche de mai bine de un secol şi să o facă mai atractivă din punct de vedere mediatic, Kosmos a revizuit formatul, nu fără a stârni numeroase critici, Pique şi firma sa fiind acuzaţi că au denaturat venerabila instituţie.

Desfăşurată anterior în patru tururi, care se întindeau din februarie până în decembrie, cu meciuri în cinci seturi şi dueluri între naţiuni, pe terenul uneia dintre adversare, într-o atmosferă electrizantă, Cupa Davis a trecut la o fază finală de o săptămână, în acelaşi oraş, o formulă care a evoluat de atunci de la un prim tur preliminar la o fază cu grupe în patru oraşe şi un turneu final, cu sferturi, semifinale şi finală într-un singur loc (la Malaga).

Dar departe de a relansa evenimentul, noul format se luptă să atragă cei mai buni jucători. Spectatorii, nemulţumiţi de format şi de preţul ridicat al biletelor, ocolesc competiţia, aşa cum au demonstrat tribunele aproape goale din faza grupelor de anul trecut.

În comunicatul său de presă, Federaţia internaţională de tenis nu precizează dacă ar putea reveni la formatul iniţial al Cupei Davis începând de anul viitor.

Între timp, ediţia din 2023 se va desfăşura "aşa cum a fost planificat", indică ITF, care subliniază că va organiza "calificările şi etapele finale ale ediţie din 2023, cu faza finală de opt echipe organizată la Malaga, în Spania, în luna noiembrie".

Preşedintele Federaţiei franceze de tenis, Gilles Moretton, a salutat decizia ITF de a prelua controlul competiţiei. "Întotdeauna am luptat împotriva acestui nou format al Cupei Davis, o instituţie în sportul nostru. Aceasta este o mare victorie pentru tenis", a scris el într-un mesaj transmis mass-media.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel