Închisoare pentru una dintre cele mai bogate femei din lume

Katharina Andresen, cea mai bogată femeie din Norvegia şi una dintre cele mai bogate femei din lume a primit o pedeapsă de 18 zile de închisoare cu suspendare și o amendă de aproape 26.000 de euro. Pedeapsa vine după ce  aceasta  a fost oprită de polițiștii rutieri pentru un control de rutină și aceștia au constatat că tânăra milionară avea o alcoolemie peste limita admisă, informează AFP.

Katharina Andresen, moștenitoarea unei familii de investitori și industriași, a avut o alcoolemie de 0,64 grame per litru de sânge în timpul unui control de rutină nocturn, realizat în aprilie, potrivit unor documente judiciare ce au putut fi consultate vineri de jurnaliștii de la AFP, informează Agerpres.

În Norvegia, o țară extrem de strictă în acest domeniu, nivelul maxim acceptat de alcoolemie este de 0,21 grame per litru. Infracțiunile de acest tip sunt în general pedepsite cu o amendă care echivalează cu salariul brut pe o lună și jumătate al persoanei care a comis infracțiunea.

Întrucât tânăra milionară, în vârstă de 22 de ani, este încă studentă și nu primește salariu, Tribunalul din Oslo a decis să calculeze amenda pe baza averii acesteia, care este estimată la 7,7 miliarde de coroane norvegiene (aproximativ 800 de milioane de euro).

„Îmi pare rău că am condus automobilul în timp ce aveam o alcoolemie peste limită. Credeam că nivelul de alcool coborâse la zero după atât de mult timp, dar ar fi trebuit să verific acest lucru înainte să mă urc la volan. Îmi pare cu adevărat foarte rău", a scris Katharina Andresen într-un SMS expediat jurnaliștilor de la cotidianul Finansavisen, care au publicat în premieră aceste informații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel