EXCLUSIV  Horoscop 22 decembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să scape de datorii, până la finalul anului

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii. 

"Lucrurile încep să se complice serios pe plan amoros"

”Pe 24 decembrie are loc al treilea careu între Saturn şi Uranus. Acesta a fost elementul cheie al anului 2021. S-a întâmplat prima dată pe 17 februarie, apoi pe 14 iunie şi iată, pe 24 are loc ultimul. Tot anul am pendulat între vechi şi nou, între tradiţional, conservator şi inovator. Vă spuneam că Uranus în Taur îşi doreşte reforme, digitalizare şi Saturn în Vărsător îşi doreşte un oarecare control. Tot anul pe asta ne-am certat, ne-am divizat, ne-am dezumanizat. Am ajuns să spunem că dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea. Şi din păcate, facem asta şi cu persoane dragi. Trăim şi o epocă a fake news-ului, care va fi destul de amplificat şi în 2022, cu conjuncţia Jupiter - Neptun din data de 12 aprilie.

Pe 29 decembrie Jupiter intră în Peşti. A mai fost între 14 mai şi 28 iulie, când au apărut multe relaxări, în care am zis că am scăpat de pandemie. Jupiter va intra în Peşti şi vom avea senzaţia că începem să mai respirăm, că ne mai vindecăm. Jupiter va sta în Peşti până în mai, când va intra în Berbec şi va sta acolo cel puţin până în octombrie, după care se va întoarce în Peşti în octombrie.” arată Astrosens. 

BERBEC

Chiar dacă ne apropiem de Crăciun, tot partea profesională este importantă pentru tine. Astăzi, vei vrea să fi văzut primul, să fii cel mai lăudat, cel mai apreciat, cel care se bagă în toate. Doar dacă vrei tu eşti leneş.

TAUR

Drumurile şi discuţiile pe care le vei avea cu familia îţi vor ocupa mult timp. Mintea ta nu vrea să stea pentru chestii superficiale, pentru prostioare. 

GEMENI

Tragi cu dinţii de orice ban. Dacă ai putea să nu cheltuieşti, ar fi perfect. Spre final de an, mai scapă de datorii.

RAC

Te vei agăţa de partener - facem, drege. Asta se va întâmpla şi pe plan profesional, social. Ai pretenţia să nu faci lucrurile singur, chiar dacă ai putea. Vrei să fie cineva cu tine.

LEU

Multă muncă, dar vă şi place! Atenţie, vorbim de treburile gospodăreşti sau de ce întreprinzi tu la serviciu. Creativitatea este la cote extraordinare.

FECIOARĂ 

Te gândești la cadouri, la cum să îţi împarţi banii ca să le cumperi. Vei dori nişte sărbători liniştite, frumoase, indiferent că au fost nişte evenimente neplăcute în familie sau la serviciu. Nu ai multă energie, dar nici nu contează. Câtă vreme prioritizezi acest segment, va ieşi totul minunat.

Previziunile complete, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel