George Clooney se teme pentru viaţa soţiei sale, care a primit ameninţări cu moartea

Actorul american George Clooney se teme pentru viaţa soţiei sale, avocata pentru drepturile omului Amal Alamuddin, şi a luat în serios ameninţările cu moartea primite de aceasta, transformând reşedinţa pe care cuplul o deţine în Marea Britanie într-o veritabilă "fortăreaţă", informează lepoint.fr.

Amal Alamuddin, care s-a căsătorit cu George Clooney în septembrie 2014, a primit în ultimele luni mai multe ameninţări cu moartea. Avocata lucrează în mai multe dosare considerate sensibile, iar acele ameninţări ar avea legătură cu implicarea ei în apărarea în justiţie a fostului preşedinte din Maldive, Mohamed Nasheed, care a fost forţat să demisioneze, apoi condamnat la închisoare, în 2015, "pentru terorism".

A fost un proces controversat, care a făcut ca Amal Alamuddin să devină o ţintă ideală, afirmă lepoint.fr. În septembrie, unul dintre tinerii avocaţi ai preşedintelui Nasheed a fost victima unei agresiuni cu armă albă, comisă în capitala din Maldive, în urma căreia a fost pe punctul de a-şi pierde viaţa.

"Amal a primit în ultima vreme ameninţări cu moartea, asociate cu faptul că l-a apărat în instanţă pe preşedintele din Maldive, Mohamed Nasheed", titrează mai multe publicaţii anglo-saxone, inclusiv International Business Times.

"Soţii Clooney au fost forţaţi să ia măsuri drastice pentru a-şi apăra proprietatea din Berkshire. Amal şi George au fost sfătuiţi să nu se deplaseze fără gărzi de corp şi să fie însoţiţi de bodyguarzi atunci când merg la restaurantele din apropiere", afirmă acelaşi cotidian.

Conacul, transformat într-o fortăreață

Mai mult, starul american şi-a transformat conacul pe care îl deţine în comitatul britanic Berkshire într-o veritabilă fortăreaţă. Achiziţionată cu peste 12 milioane de euro în 2014, acea proprietate spectaculoasă din secolul al XVII-lea este înconjurată de râuri şi şanţuri naturale, fapt ce permite proprietarilor să îi ţină pe curioşi la distanţă. Dar, pentru un plus de siguranţă, George Clooney a adăugat domeniului său un set de camere video extrem de sofisticate şi şi-a "blindat" căile de acces, după negocieri prealabile cu vecinii.

Aceştia au declarat că au fost deranjaţi de recentele lucrări de anvergură întreprinse de cuplul de vedete, din cauza zgomotelor puternice produse de camioanele şi escavatoarele folosite în timpul acelor operaţiuni.

Obişnuiţi cu atmosfera calmă din satul Sonning, pe malul Tamisei, şi agasaţi de soţii Clooney, ale căror vieţi sunt intens mediatizate, localnicii au acceptat în cele din urmă plasarea unor camere video în jurul proprietăţii cuplului, cu condiţia ca acestea să fie de dimensiuni reduse, să fie vopsite în verde şi să poată fi retrase cu uşurinţă după o anumită perioadă.

Potrivit presei americane, soţii Clooney au mers şi mai departe de atât, deoarece şi-au amenajat încă din prima zi în care s-au mutat în reşedinţă o "cameră de refugiu" ("panic room") - o încăpere blindată, în care proprietarii unei case pot să se refugieze în cazul pătrunderii în locuinţă a unui grup de agresori. Camera de refugiu a soţilor Clooney a fost înzestrată cu echipamente împotriva incendiilor şi este rezistentă la explozii.

George Clooney şi Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, s-au logodit pe 28 aprilie 2015. Căsătoria lor a avut loc pe 27 septembrie 2015, la Veneţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel