Florin Zamfirescu se căsătorește pentru a patra oară

Actorul Florin Zamfirescu a cerut-o de soţie pe Daciana, medicul cu care este într-o relație de aproape patru ani. Maestrul a vrut să facă nunta de ziua lui, în aprilie, însă, pentru că este post, a amânat pentru la vară, scrie Click.

După trei divorţuri, Florin Zamfirescu a hotărât să se recăsătorească şi a programat evenimentul anul acesta. Femeia pe care urmează să o ducă la altar este medicul de familie Daciana, cea care a avut grijă de sănătatea lui şi a reuşit să-l convingă să se lase de fumat după 45 de ani. În august, Daciana şi Florin sărbătoresc patru ani de când se cunosc, timp în care actorul s-a convins că ea e femeia lângă care va îmbătrâni fericit, aşa că a cerut-o de soţie.

Artistul a ales deja lăcaşul în care o va conduce la altar pe viitoarea doamnă Zamfirescu.

"Este chiar biserica de lângă Palatul Mogoşoaia, Biserica "Sfântul Gheorghe". Acolo vrem să ne cununăm"a declarat actorul pentru sursa citată.

Din prima căsătorie, Florin Zamfirescu are un băiat. A doua soție a fost actrița Valeria Sitaru, care i-a dăruit o fiică, pe Ștefana Samfira, iar cu  actrița Cătălina Mustață a fost căsătorit 20 de ani, până în 2012. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel