Se mai întoarce Teo Trandafir pe televizor?
Emisiunea moderată de Teo Trandafir, "Teo Show", a fost eliminată din programul postului Kanal D, conform unei declarații făcute de către producători cu doar o zi în urmă. Însăşi Teo Trandafir a confirmat această informație, fără să ofere şi alte informaţii cu privire la acest subiect. Decizia a venit după o serie de schimbări aplicate formatului. Reamintim că în luna iulie, producătorii au schimbat programul de difuzare al show-ului, în fiecare luni și marți, de la 23.00.
În primii ani, emisiunea a fost difuzată în timpul săptămânii, după-amiază, apoi „Teo Show” a fost mutat în weekend, sâmbăta și duminica, de la ora 10 dimineața. De curând, șefii de la Kanal D au anunțat că emisiunea moderată de Teo Trandafir este suspendată, însă proiectul va reveni cu o nouă abordare, care să ia prin surprindere publicul. Prezentatoarea TV a confirmat informația, însă nu a dezvăluit motivele care stau în spatele acestei decizii.
„Emisiunea Teo Show se află într-o pauză, suntem determinați să venim cu noi abordări, care să surprindă în mod plăcut publicul, cum e și firesc. Evident, împreună cu Teo Trandafir, Teo este vedeta Kanal D', au punctat oficialii Kanal D pentru Paginademedia.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu