Urmărește emisiunea live


Dietă Mihaela Rădulescu. Minus 32 de kilograme: "Este cea mai bună!"

Mihaela Rădulescu a vorbit despre perioada de după sarcină și modul în care a reușit să revină la silueta de dinainte, prin dietă. 

"Cred că mi-am câştigat dreptul de a vorbi despre siluetă, diete şi soluţii de slăbit miraculoase, de vreme ce ambalajul meu a suferit o modificare substanţială de la sarcină. Cele 32 de kilograme pe care le aveam în plus, dobândite prin indolenţa de a mânca fără noimă, de bucurie că eram gravidă şi că aveam o sarcină fără probleme, mi-au schimbat întreaga abordare a... frigiderului, aragazului sau a dulapurilor cu provizii gospodăreşti.

După ce a trecut euforia sarcinii şi minunea alăptatului (care, la mine, a durat şase luni), am realizat că... eram nu numai o mamă fericită, ci şi o... grasă nefericită. Toată viaţa făcusem sport de performanţă (gimnastică) şi nu refuzasem nici o provocare la alte întreceri sportive. Singurul capitol la care n-am avut nici o reclamaţie de când mă ştiu fusese silueta mea, corpul atletic, bine proporţionat, şi dinamismul cu care mă mişcam. Cu 32 de kilograme în plus, gazela din mine semăna mai mult cu o raţă legănată, ca să nu spun... balenă eşuată", a declarat Mihaela Rădulescu, potrivit clickpentrufemei.ro.

Vezi și: Dietă. Mihaela Bilic, mâncatul seara: Nimic periculos pentru siluetă. Asta e problema, de fapt!

"Cea mai bună dietă"

"Mâncam exact ce-mi recomandase doctorul, fără nici o excepţie, făceam sport zilnic şi simţeam, destul de palid la început, că sunt pe drumul cel bun. Când mi-a spus să nu mă mai urc pe cântar zilnic, ci o dată pe săptămână, am căpătat şi mai mult curaj, căci kilogramele se topeau amical. Cât despre disciplina şi ambiţia mea, admit că n-au fost niciodată mai performante", a mai spus vedeta.

"Cea mai bună dieta e aia în care eşti fericit, mănânci ce-ţi place, te simţi bine, iubeşti dacă îţi dau mâna şi soarta şi.. atât. Eu nu mă abţin de la nimic. Mănânc mult mai des şi mai puţin, asta e singura formă de disciplina alimentară. Dar când vine o nenorocire culinară, nu pot să mă abţin. (...) Am înţeles demult că prăjelile în ulei nu fac bine, ca masă de seară trebuie să fie lejera şi devreme, ca gustările dintre mese te fac să mănânci mai puţin şi ca la masa trebuie să stai pe îndelete, dacă tot are nevoie creierul de 20 de minute ca să înregistreze senzaţia de saţietate. Ştiu sigur că-mi face bine să beau multă apă şi niscaiva ceaiuri, ştiu să mă abţin de la dulciuri şi ronţăieli, preţuiesc orice aliment neîncărcat cu îngrăşăminte sau pesticide', a mai spus prezentatoarea TV pentru viva.ro.

Vezi și: De ce să pui conopida în apă cu lapte. Trucul din bucătăria bunicii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel