Deputatul PNL Radu Zlati propune desființarea EVALUĂRII NAȚIONALE și a BACALAUREATULUI

Deputatul PNL Radu Zlati propune să fie desființate examenele naționale la sfârșit de ciclu școlar, adică evaluările naționale și Bacalaureatul. Liberalul consideră că actualul sistem de învățământ nu evaluează pertinent cunoștințele, priceperile și deprinderile elevilor.

"Ca urmare a acestei măsuri, absolvenții de clasa a VIII-a vor intra în următorul ciclu școlar pe baza mediilor din clasele V-VIII și a altor criterii care vor fi stabilite de către MEC și de către instituțiile școlare care organizează examene de admitere în învățământul liceal sau profesional; iar absolvenții de liceu vor urma cursurile învățământului universitar pe baza criteriilor stabilite de către Universități, pe baza autonomiei universitare", este propunerea lui Radu Zlati.

"Examenele naționale la sfârșit de ciclul școlar ar urma să fie reintroduse odată cu aprobarea noii Legi a Educației Naționale, dar nu mai devreme de anul școlar 2017-2018. În perioada imediat următoare, toate componentele sociale interesate în bunul mers al școlii românești și în special specialiștii și practicienii în domeniul evaluării didactice ar urma să dezbată problema evaluării în învățământul preuniversitar românesc în cadrul unor discuții publice, deschise reprezentanților mediului academic, sindicatelor din învățământ, organizațiilor de părinți și elevi, pentru a se putea astfel decide care va fi forma pe care noua LEN o va prelua și propune Parlamentului. Nu știm unde suntem și deci nu vom ști nici încotro ne îndreptăm- sau dacă facem pașii cei buni în sensul progresului învățământului românesc-, dacă nu avem sau nu vom avea un sistem de evaluare adecvat. În acest sens, propunerea radicală pe care o lansez poate fi considerată un prim pas", declară Radu Zlati, potrivit unui comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel