Nevoia de înnoire întru duh este hrană pentru viața lăuntrică. Adică, îmi înnoiesc cugetele față de mine și față de ceilalți, iau de pe mine povara unor lucruri nerezolvate și accept ce nu poate fi acceptat, mă eliberez și fac curat sau loc în sufletul și în inima mea. Încep să îmi cultiv din nou "terenul" sufletului - enunțând sau ascultând "Plugușorul", ca simbol al acestei pregătiri, atribuit nu doar câmpului (ca principal factor de trai) ci vieții sufletești, ca spațiu de înnoire.
Îmi pot astfel reorganiza conduita psihică doar raportându-mă la valori sănătoase pe care încep mi le însușesc. Se pare că a ierta și a iubi cu adevărat sunt "golgotele" fiecărui om. Noul aduce cu sine și încercarea de a ne învinge părțile nepotrivite din fire și de a le lăsa mai mult loc celor bune.
Primim deci un an nou, o agendă nouă, un calendar nou, zile noi și odată cu ele sentimentul extraordinar de curățire, pe care îl poate aduce noul (conștientizat) în viața noastră.
Prin înnoire ni se dă șansa sau poate chiar puterea de a schimba, de a ierta și de a lăsa în urmă tot ce ne supără sau ne obosește sufletește zilnic. Ne putem lepăda de ceea ce este nefolositor afectiv. Prmim o libertate de decizie pe care o putem înnoi, aceea de a ne construi un an diferit în sens bun, ajustând sau schimbând din temelii aspecte care în loc să ne dea prospețime, ne-au măcinat și ne-au făcut să suferim, consumându-ne multă energie.
Neîndoios această poftă de nou ține de fiecare om în parte și de capacitatea lui de a pune în practică o strategie de a-și lumina inima, la figurat. Prin lepădarea de comportamente inutile sufletului, omul face loc luminii și merge spre Dumnezeu, chiar dacă nu îl poate repera fizic, ca pe o asemănare trupească a sa.
Prin crearea acestui spațiu nou, lumina întâlnită poate fi considerată însăși viața, cu speranța ei. Așa se face că simțul văzului, la propriu, capacitate cu care eram născuți, aduce prin ridicarea întunericului, puterea distingereii binelui de rău și implicit salvarea. Tocmai de accea din zori până seara se lucrează cu "plugul" la câmp și nu invers, așa că lumina este viața și continuitatea, iar Plugușorul devine simbolul relației dintre trup și suflet, ca muncă făcută numai la lumină.
Așa încât, prin(pe) lumină vedem atât fizic cât și sufletește. Pe bună dreptate lumina poate fi considerată un miracol zilnic și temporal, un proces pe care îl căutăm și de care depindem total.
Anul Nou are puterea deci să devină o unitate de măsură a timpului și a vârstei noastre, în raport cu faptele noastre. Vine prin el un nou timp, pentru noi fapte, iar reluarea calendarului devine șansa unor noi începuturi. Puterea de a încerca să umplem acel timp cu fapte noi, mai bune și de a păstra ca tradiție și ca mod de viață ceea ce ne este util sufletește stă în reîmprospătarea noastră periodică întru duh.
"Mâine anul se-nnoieşte/Pluguşorul se porneşte/Şi începem a ura/Pe la case a colinda" adică această străveche tradiție ne spune că înnoirea (care poate aduce schimbarea) și cultivarea, hrana deci, viitorul, trebuie propovăduite, spuse și celorlalți, manifestate spre a fi înțelese și acceptate de către semeni. Ni se transmite prin urări că toată lumea trebuie să se "trezească" , adică să conștientizeze "înnoirea" care bate la ușă, iar noi decidem dacă deschidem și primim (sau nu) acest mesaj. Ca apoi versurile: "Peste câmpuri s-a uitat/ Să aleagă-un loc curat/ De arat și semănat" să surprindă tocmai acest aspect, al împletirii viitoarei hrane a trupului, care asigură viața biologică și cea a sufletului (loc curat, deci nou) care o îngrijește și regenerează pe cea sufletească. La Anul Nou ni se arată de ce Plugușorul este pentru semeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
