Daniel Ionașcu, accident. Prima reacție. Mărturisiri teribile: Ceva îngrozitor!

Avocatul Daniel Ionașcu a povestit despre accidentul groaznic prin care a trecut.

"Le mulțumesc din toată inima mea celor care s-au gândit la mine, pentru că nu credeam că dintr-un accident care putea fi fatal pentru mine că există o asemenea empatie socială. În genunchi, rugându-l pe Dumnezeu să le dea tot ce e mai bun, le mulțumesc din toată inima mea.

Să fiu sincer, nici eu nu știu cum s-a întâmplat, mi-am luat toate măsurile de precauții. Înțelegând că există participanți la trafic care circulă cu o viteză nepermisă pe carosabil, am găsit de cuviință să le încuviințez ambele benzi pentru a nu le sta în cale. M-am trezit cu un tir cu o viteză pe care eu o apreciez la 130 de kilometri pe oră. Nu pot să spun în detaliu ceea ce am simțit. Sunetul acela de fier, de geam spart, de sticlă care vine în păr, de sânge, e ceva absolut îngrozitor", a declarat Daniel Ionașcu pentru Antena 3.

[citeste si]

Avocatul Daniel Ionașcu a fost dus de urgență la Spitalul Floreasca din București, după ce a suferit un accident grav de circulație. Acesta s-a petrecut pe Autostrada A1, la km 32. Mașina a fost distrusă în totalitate. Ieri avocatul Daniel Ionașcu a fost dus in sala de operație, unde medicii au efectuat o intervenție chirurgicală la antebraț.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel