Cristina Neagu, 29 de ani, crede că, dacă CSM București sa nu va trece de campioana Franței, tot sezonul e compromis. "Metz joacă un handbal foarte bun, mai ales pe teren propriu", spune Cristina.
Cristina Neagu a câștigat duminică, la Ploiești, cu CSM București, al doilea trofeu al sezonului. "Tigroaicele" au învins în finala Cupei României pe HCM Rm. Vâlcea, 29-22.
Cristina Neagu a fost declarată MVP-ul turneului, CSM jucând primele meciuri cu suedezul Per Johansson pe banca tehnică. Interul stânga a vorbit de noile schimbări de la club, de meciurile cu Metz și de șansele de a ajunge din nou în Final Four, prima dată cu CSM București.
Cristina Neagu a vorbit și despre dubla cu Metz: „Sunt meciurile sezonului, e presiune, normal. Perioada de după, până la Final Four, contează mai puțin. Dacă nu te califici acolo, practic distrugi un sezon întreg. Dăm tot ce putem în această dublă și să dea Dumnezeu să avem și puțin noroc și să ajungem la Budapesta”, a precizat Neagu pentru GSP.
Despre Metz, Neagu a mai adăugat: „O echipă bună spre foarte bună, din punctul meu de vedere, care joacă o apărare foarte bună și agresivă. Evoluează excelent, mai ales pe teren propriu. Tocmai de aceea ar fi ideal să obținem o victorie la cât mai multe goluri pe teren propriu pentru a avea o șansă cât mai bună la retur. Însă, tot o părere personală, indiferent ce se întâmplă în primul meci, mai avem 9 zile de pregătire până la meciul următor și orice e posibil. Va fi o dublă strânsă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu