Cornel Mărculescu, directorul general al Federaţiei Internaţionale de Nataţie, și-a dat demisia

Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Pexels

Cornel Mărculescu şi-a dat demisia din funcţia de director general al Federaţiei internaţionale de nataţie (FINA).

Fostul jucător român de polo pe apă Cornel Mărculescu şi-a prezentat miercuri demisia din funcţia de director general al Federaţiei internaţionale de nataţie (FINA), post pe care îl ocupa din 1986, informează L'Equipe, citat de Agerpres.

Prima reuniune a Biroului director al FINA, de miercuri, a fost marcată de demisia lui Cornel Mărculescu (79 ani), un personaj remarcabil al nataţiei din România şi din lume. Românul era considerat omul forte al FINA, mai ales că preşedintele Julio Maglione, 85 ani, urma să demisioneze în luna iunie.

Nu au fost oferite motivele acestei decizii

Mărculescu a luat parte la toate deciziile de la vârf luate de FINA în ultimii ani, de la introducerea şi apoi interzicerea combinezoanelor de poliuretan, până la scandalul din jurul înotătorului chinez Sun Yang, care a fost exonerat de sabotarea unui control antidoping inopinat.

În comunicatul în care se anunţă plecarea lui Mărculescu, FINA nu a oferit motivele acestei decizii, dar a subliniat rolul major jucat de român la transformarea nataţiei într-un pilon al al mişcării olimpice.

Marcela Saxlund Medvedev, directoare generală adjunctă, va asigura interimatul ca director general, în timp ce Perdo Artega, director de comunicare, a preluat prerogativele directorului general adjunct.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel