Copa America: Finala Brazilia - Peru a stabilit noua campioană a Americii VIDEO

Copa America: Finala Brazilia - Peru a stabilit noua campioană a Americii VIDEO
Copa America: Finala Brazilia - Peru a stabilit noua campioană a Americii VIDEO

Finala mare de la Copa America s-a jucat între Brazilia și Peru, pe celebrul stadion Maracana, din Rio de Janeiro, Brazilia,

Brazilia Peru rezultat Copa America - În finala mare de la Copa America 2019, Brazilia a câștigat trofeul pentru a noua oară în istorie și pentru prima dată în ultimii 12 ani, după ce s-a impus în mare finală cu Peru, scor 3-1. Jucătorii 'Selecao' au deschis repede scorul prin Everton, în minutul 15, însă veteranul Guerrero a egalat pentru Peru în minutul 44 din penalty.

Brazilia a reușit să întoarcă scorul până la pauză, Gabi Jesus marcând pentru 2-1 în minutul 45+3. Același Gabi Jesus a comis o gafă uriașă în minutul 70, când a văzut cel de-al doilea cartonaș galben și a fost eliminat de arbitru. Cu un om în plus, peruanii au dominat finalul, însă tot Brazilia a marcat. Richarlison a înscris din penalty în minutul 90 și a închis, practic, meciul.

VIDEO

Brazilia Peru rezultat Copa America - De menţionat că cele două echipe s-au mai înfruntat şi în faza grupelor actualei ediţii a Copei America, brazilienii impunându-se cu un categoric 5-0, pe 22 iunie, la Sao Paulo.

Brazilia, cvintuplă campioană mondială, cucereşte astfel un nou trofeu major după o pauză de 12 ani, ultimul succes al naţionalei "canarinha" datând de la Copa America 2007.

Brazilia - Peru, echipele din finala Copa America 2019


Brazilia: Alisson - Daniel Alves, Thiago Silva, Marquinhos, Alex Sandro - Coutinho (Eder Militao, 77), Casemiro, Arthur, Everton (Allan, 90+2) - Firmino (Richarlison, 75) Gabriel Jesus.
Selecţioner: Tite.

Peru: Pedro Gallese - Luis Advíncula, Carlos Zambrano, Luis Abram, Miguel Trauco - Renato Tapia (Christofer Gonzales, 83), Yoshimar Yotun (Raul Ruidíaz, 79), Andre Carrillo (Andy Polo, 86) - Christian Cueva, Edison Flores, Paolo Guerrero. Selecţioner: Ricardo Gareca (Argentina).
Arbitru Roberto Tobar (Chile). 

La Copa America 2019, Everton (Brazilia) și Guerrero (Peru) și-au împărțit titlul de golgheter al turneului, fiecare marcând câte trei goluri de-a lungul acestei ediții.

Citește și: Copa America 2019 - Premii de zeci de milioane de dolari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel