Consiliul Politic Naţional al PNL a stabilit când va decide strategia de campanie şi fuziunea prin absorbţie cu ALDE

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul Politic Naţional al PNL se va reuni pe 18 februarie, urmând să se stabilească strategia de campanie electorală şi să se valideze fuziunea prin absorbţie cu ALDE, a anunţat, miercuri, preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă.

'O altă decizie a vizat Consiliul Politic Naţional care se va desfăşura pe data de 18 februarie. A fost stabilită ordinea de zi şi în cadrul acestui Consiliu vom avea prezentarea strategiei de campanie şi toate elementele care ţin de organizarea şi funcţionarea internă a partidului, decizii care au fost luate în Biroul Politic Naţional şi urmează să fie validate în consiliu', a precizat Ciucă, după şedinţa de miercuri a BPN al PNL.

El a mai transmis că o altă decizie a vizat organizarea Congresului PPE. 'Este o activitate care se va desfăşura între 5 şi 7 martie, activitatea va viza venirea Bucureşti la 13 şefi de state şi de Guvern. Este foarte importantă în ceea ce priveşte alegerile şi stabilirea conducerii viitoare a instituţiilor europene din prisma Partidului Popular European', a adăugat Ciucă.

Citește și - Surse din ședința PNL. Nicolae Ciucă, reacție după ce în coaliție s-ar fi dat vina pe ei, după protestul fermierilor și transportatorilor

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj important în PNL, în contextul protestului fermierilor.

”Pe agenda guvernamentală sunt de notorietate protestele fermierilor și ale transportatorilor. Aș dori sa lămurim clar că modul nostru de abordare a fost profesionist și empatic. Știm foarte bine cât de mult am încercat să găsim soluții.

Noi ne-am întâlnit încă din noiembrie-decembrie cu fermierii. Au fost programe, proiecte începute din 2022, au avut o anumită continuitate cu modificările făcute pe parcurs. Plus implicarea la nivelul ministerelor pe care noi le conducem, inclusiv agențiile implicate (APIA). Și Ministerul Finanțelor, și Ministrul Mediului, inclusiv Ministerul Energiei pe partea de combustibil și tot ce au însemnat celelalte revendicări pe care agricultorii și transportatorii le-au ridicat - toate aceste ministere au fost implicate. 

În interiorul Coaliției, deși s-a încercat să se transfere responsabilitatea către noi și să se arate așa-zisa neimplicare, noi încă din prima zi am fost la Guvern și am participat la identificarea de soluții. Colegii noștri europarlamentari lucrează permanent pentru a obține din partea Comisiei un sprijin mai mare pentru fermieri și transportatori.

Să nu cădem prada acestei încercări de a se minimaliza participarea noastră la soluționarea acestor conflicte pentru că eu consider că aici nu trebuie nici să ne scuzăm, nici să ne lăudăm. 

PNL este în continuare deschis la dialog și lucrează cu specialiștii pentru a găsi cele mai bune soluții. Suntem cât se poate de participativi la găsirea si asumarea soluțiilor. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel