Colegul de cameră al lui Gică Hagi de la Mondialul din '94 l-a întrebat pe Rege cum loveşte mingea: Mi-a explicat ca la şcoală

Facebook Farul Constanta
Facebook Farul Constanta

Marian Ivan a fost colegul de cameră al lui Gică Hagi la Campionatul Mondial din 1994, când tricolorii au ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei. 

”A fost o întâmplare (n.r.- să ajungă colegul de cameră al lui Hagi). Eu am făcut junioratul la Steaua, eu eram la tineret, el era în echipa aceea mare, doar ne știam din vedere. Înainte de turneul final din Statele Unite am plecat într-un stagiu de pregătire în Italia. Eu stăteam cu Radu Niculescu în cameră, Gică cu Neluțu Sabău.

Radu și Neluțu s-au accidentat, așa că Gică a ales să mă ia cu el. Eu nu aveam vreun cuvânt de zis la națională, vă dați seama. Am avut multe de învățat de la el. Nici nu avea cum să fie altfel, fiindcă de când îl știu eu pe Hagi, vorbește doar de fotbal. Îmi spunea cum să lovesc mingea.

Pe atunci erau alte vremuri, discutam despre fotbal. Eu știu că-l întrebam cum naiba reușește să lovească mingea de nu se-nvârte, tot felul de chestii de genul ăsta, iar el îmi explica precum la școală. Și eu aveam șut bun, era una dintre calitățile mele, însă el a lovit balonul genial.

După Mondial, la 25 de ani, m-am transferat la Dinamo. Și aveam un zid la Săftica, luam o minge și exersam cum îmi explicase Gică. Dădeam de mă plictiseam, poc-poc-poc. Aveam lovirea mingii în sânge, dar voiam să fiu mai bun. Oricum, nu a existat vreodată vreun român care să lovească mingea ca Hagi”, spunea Ivan, în 2019, potrivit GSP.ro.

Hagi nu mai vrea să fie numit Rege 

"Aş fi cel mai fericit dacă s-ar lua ca atare, opinia lui Gică Hagi. Punct. Să nu mai fiu numit nici Rege, nimic, niciodată. Eu sunt Gheorghe Hagi, adică Gică Hagi! 

Când îmi spuneţi pe nume, eu sunt cel mai fericit, nu-mi atribui absolut nimic. Şi cred că am arătat toată viaţa mea că sunt modest, că îi respect pe toţi”, a declarat Gheorghe Hagi, după meciul câștigat duminică, cu Sepsi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel