CNSAS, modificare importantă la Camera Deputaţilor

CNSAS
CNSAS

Comisia juridică a Camerei a stabilit modificarea numărul membrilor Colegiului CNSAS.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, raport de admitere unui proiect de lege care prevede că numărul membrilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) va creşte de la 11 la 13.

Potrivit proiectului de lege, care modifică OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, "Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este compus din 13 membri".

Dintre aceştia, 11 sunt propuşi de grupurile parlamentare conform configuraţiei politice a celor două Camere, se arată în iniţiativa legislativă.

Principiul de reprezentare

"Acest proiect a fost făcut pentru a putea corela principiul reprezentării politice din actualele Camere, pentru că numărul de 9 nu era satisfăcător pentru a avea reprezentare acolo şi grupurile mai mici. De fapt, cred că ar trebui odată şi odată să stabilim principiul de reprezentare a forţelor din Parlament cu numărul de la aproape toate instituţiile şi cu modalităţile de numire la toate instituţiile, acelaşi lucru să fie făcut la standard pentru orice instituţie din aceasta publică", a afirmat în cadrul dezbaterilor preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea.

Legislaţia actuală prevede că în Colegiul CNSAS sunt 11 membri, dintre care 9 sunt numiţi de grupurile parlamentare. Camera Deputaţilor este prima sesizată în legătură cu acest proiect.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel