CM 2019 - Al treilea titlu mondial consecutiv pentru Maria Lasiţkene, la săritura în înălţime

Rusoaica Maria Lasiţkene a câştigat al treilea său titlu consecutiv de campioană mondială la înălţime, cu o săritură de 2,04 m, din prima încercare, luni la Doha (Qatar), informează AFP.

Ucraineanca Iaroslava Mahucih, care a împlinit luna trecută 18 ani, a produs senzaţie, intrând în posesia medaliei de argint, tot cu 2,04 m, însă din a treia încercare, în timp ce americanca Vashti Cunningham a completat podiumul, cu 2,00 m.

Lasiţkene, în vârstă de 26 ani, care a mai cucerit aurul mondial în 2015 şi 2017, a fost autorizată să concureze sub drapel neutru, alături de alţi atleţi ruşi, în condiţiile în care Rusia este suspendată din competiţiile internaţionale începând din 2015, în urma unui amplu scandal de dopaj.

La 400 m garduri masculin, norvegianul Karsten Warholm şi-a păstrat titlul cucerit în 2017, la Londra, reuşind să se impun în 47 sec 42/100 în finala din capitala Qatarului, în faţa principalilor săi rivali, americanul Rai Benjamin (47 sec 66/100) şi qatarianul Abderrahmane Samba (48 sec 03/100).

Proba feminină de 800 m s-a încheiat cu victoria ugandezei Halima Nakaayi, cronometrat în 1 min 58 sec 04/100, medaliile de argint şi bronz revenind americancelor Raevyn Rogers (1 min 58 sec 18/100), respectiv Ajee Wilson (1 min 58 sec 84/100).

Rezultate înregistrate în finalele desfăşurate luni la Doha:
MASCULIN
Disc
1. Daniel Stahl (SWE) 67,59 m
2. Fedrick Dacres (JAM) 66,94
3. Lukas Weisshaidinger (AUT) 66,82
4. ALIN ALEXANDRU FIRFIRICĂ (ROMÂNIA) 66,46
....

400 m garduri
1. Karsten Warholm (Norvegia) 47.42
2. Rai Benjamin (SUA) 47.66
3. Abderrahmane Samba (Qatar) 48.03
...

5.000 m
1. Muktar Edris (Etiopia) 12:58.85.
2. Selemon Barega (Etiopia) 12:59.70
3. Mohammed Ahmed (Canada) 13:01.11
...

FEMININ
3.000 m obstacole
1. Beatrice Chepkoech (Kenya) 8:57.84.
2. Emma Coburn (SUA) 9:02.35
3. Gesa Felicitas Krause (Germania) 9:03.30
...

Înălţime
1. Maria Lasiţkene (Rusia) 2,04 m.
2. Iaroslava Mahucih (Ucraina) 2,04
3. Vashti Cunningham (SUA) 2,00
...

800 m
1. Halima Nakaayi (Uganda) 1:58.04.
2. Raevyn Rogers (SUA) 1:58.18
3. Ajee Wilson (SUA) 1:58.84
...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel