Gino Iorgulescu, președintele LPF, a declarat, joi, că antrenorul de la Al Ahli, Cosmin Olăroiu, i-a comunicat că, pentru echipa națională, renunță la formația pe care o antrenează.
"Eu am discutat cu Olăroiu şi mi-a spus că renunţă la bani, renunţă la tot pentru echipa naţională. Din păcate, el este sub contract în momentul de faţă. Dacă federaţia se înţelege cu clubul lui, atunci Olăroiu este dispus să vină la naţională", a spus Iorgulescu.
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat contractul de comun acord, a anunţat, joi, site-ul oficial al FRF.
"FRF şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai stafului primei reprezentative", se arată în comunicatul FRF.
Federaţia Română de Fotbal anunţă că mai multe detalii vor fi oferite de preşedintele Răzvan Burleanu într-o conferinţă de presă ce va avea loc luni, 20 octombrie, de la ora 12.00, la Casa Fotbalului.
Numele lui Cosmin Olăroiu a apărut în ultima perioadă ca înlocuitor al lui Victor Piţurcă la echipa naţională. Alţi tehnicieni despre care s-a scris că ar putea prelua reprezentativa României sunt Cosmin Contra, Dan Petrescu şi Walter Zenga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu