Care sunt cuvintele interzise în Familia Regală. "Toaletă" și "desert", în LISTĂ. De ce și ce spun în locul lor

Foto: Instagram Royal Family
Foto: Instagram Royal Family

Care sunt cuvintele interzise în Familia Regală.

Familia Regală trebuie să respecte tot felul de reguli, de la vestimentație, la alimentație și până la cuvintele pe care le folosește.  

Tot ca parte a restricțiilor impuse de statutul lor, cei din familia regală au o listă de cuvinte pe care nu au voie să le pronunțe. Motivul este că acestea sunt considerate prea colocviale sau prea "americanizate".

Iată care sunt cuvintele interzise pentru cei din Familia Regală britanică

"Pardon?"

Așa cum a demonstrat Regina la summit-ul G7, dar un membru al familiei regale nu aude ceva corect, reacția corectă este folosirea lui "ce?".

Conform antropologului Kate Fox, cuvântul "pardon" implică faptul că, într-un fel, ar fi vina ta că nu ai auzit corect ce ți s-a spus. 

"Toaleta"

Regina Elisabeta folosește doar cuvintele "baie" sau "privată" și este de așteptat ca toată lumea să urmeze această regulă, cuvântul "toaletă" fiind considerată prea de prost-gust. 

"Canapea"

Termenul este considerat prea colocvial de către Regina Elisabeta. 

Familia Regală, atunci când se uită la televizor sau se relaxează după o zi încărcată, se va așeza pe "sofa", niciodată pe "canapea".

"Parfum"

Familia Regală nu are voie să facă complimente cât privește parfumul cuiva, de teamă să nu facă, din greșeală, reclamă unui anumit brand. 

"Elegant"

Deși familia regală este, prin definiție, elegantă, membrii acesteia nu au voie să folosească acest termen pentru a se descrie. Se preferă termenul "cu gust".

"Desert"

Cuvântul este considerat pentru modern și prea american de către Regină. În loc, aceasta folosește învechitul și tradiționalul "dulce", potrivit perfecte.ro

Ce NU au VOIE să mănânce cei din Familia Regală

Membrii Familiei Regale a Marii Britanii au un set de reguli destul de stricte și pe lângă neutralitatea politică, aceștia au câteva interdicții și când vine vorba de mâncare. 

Darren McGrady, fostul bucătar de la Palatul Buckingham, a declarat pentru publicaţia "Food and Wine" în ce constă meniul Reginei Elisabeta. Mai exact ceea ce îi este permis şi ce nu, dar și câteva dintre obiceiurile pe care ceilalți membrii le au atunci când iau masa.

Ce preferințe culinare are Regina Elisabeta

La micul dejun, Regina Elisabeta preferă cerealele, un ou fiert şi o ceaşcă de ceai. La prânz, dacă mănâncă singură, are porţii mici de legume cu carne de pasăre sau peşte. În caz contrar, are o masă cu patru feluri, care începe cu o salată. Îi place să mănânce vânat, de aceea acest tip de carne nu lipseşte de pe mese.

La ceaiul de după-amiază, regina a înlocuit feliile de tort pe care le avea cândva, cu sandvişuri, iar ceaiul îl preferă fără zahăr.

Alimentul interzis pentru membrii Familiei Regale. Reguli stricte

Din cauza faptului că Familia Regală are de obicei multe întâlniri de-a lungul zilei, nu li se permite să mănânce usturoi. În plus, pastele nu sunt interzise, dar sunt consumate la ocazii speciale și acelaşi lucru se întâmplă şi pentru cartofi şi orez.

Mai mult, le este interzis să mănânce cu mâinile. Chiar dacă la mesele importante este ceva normal, se pare că până și fructele le mănâncă cu tacâmurile. Acesta este motivul pentru care strugurii sunt serviţi mai des, deoarece sunt uşor de consumat. Un alt detaliu interesant este şi în cazul burgerilor care trebuie aduşi la masă fără chifle, pentru a putea fi tăiaţi cu cuţitul şi furculiţa, citează ciao.ro

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy