Camelia Potec, însărcinată cu primul copil. Primele declarații

Fosta campioană olimpică la natație, Camelia Potec, este în așteptarea primului copil. Însărcinată în șase luni, Președintele Federației Române de Natație, va da naștere unei fetițe în toamna acestui an. 

“Sunt în şase luni, sunt un pic panicată. Orice lucru nou… eu trebuie să mă duc la control să văd despre ce e vorba… mi se pare că treburile sunt mai urgente decât de obicei. Nu mă aşteptam să vină aşa de repede sarcina, noi înotăm şi la minus grade… şi răcim mai des la burtică. E vorba de viaţa înotătoarelor.. Nu a fost deloc greu în cazul meu să rămân însărcinată. Mi-am planificat cu viitorul meu soţ nunta în septembrie, dar trebuie să o amânăm. Am primit inelul în ajunul Crăciunului. E o dragoste fulgerătoare, matură, cu de toate. Ne ştiam de luni bune şi ne-am întâlnit când a trebuit. Am acceptat să beau o cafea cu el şi de atunci am ieşit mai des. Am terminat 2017 foarte obosită, analizele nu mi-au ieşit foarte bune, mi-au arătat că am vitaminele şi calciul la limitele minime, am avut un an greu şi eram extenuată. La jumătatea anului am mers la un control şi am aflat că şansele erau 50 – 50 să fie totul ok”,  a spus Camelia Potec în emisiunea “Răi da’ Buni”.

Potrivit libertatea.ro, botezul va avea loc în toamna acestui an, iar nunta este programată în 2019. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel