Céline Dion, decizie îndrăzneață în memoria soțului: Își va face un tatuaj

Céline Dion dă semne că își revine după decesul în luna ianuarie a lui René Angélil, cel care i-a fost soț artistei timp de 21 de ani, având în vedere că celebra cântăreață are de gând să încerce lucruri pe care nu le-ar fi făcut altădată.

Noua Céline Dion pare mai tânără ca oricând, mai curajoasă ca oricând și mai sexy ca oricând, scrie okmagazine.ro.

"L-am iubit prea mult ca să îndur cei trei ani de suferință pe care i-a trăit, deci cumva sunt recunoscătoare că acea parte a vieții lui s-a încheiat", remarcase ea în timpul unui concert ținut la Montreal, alaltăieri.

Iar această ușurare se vede, deoarece Céline Dion are de gând să facă multe lucruri îndrăznețe, de acum înainte, inclusiv să își facă un tatuaj în amintirea soțului ei, sub forma unei bătăi de inimă a acestuia.

Vedeta a admis, într-un interviu filmat pentru publicația Vogue că are de gând să facă asta pentru a se gândi la iubirea sa de-o viață pentru totdeauna. "De vreme ce soțul meu a murit, aș putea să îmi fac un tatuaj sub forma unei bătăi de inimă. Așa aș putea avea bătaia lui de inimă pe corpul meu tot restul vieții mele", a mărturisit ea, deși până acum n-ar fi îndrăznit să apeleze la asemenea formă de artă.

René Angélil a murit la 73 de ani, pe 14 ianuarie, după o luptă lungă cu cancerul la gât, iar la câteva zile distanță, a murit și fratele său. Céline Dion și fostul soț au trei copii împreună: René Charles (15) și gemenii Eddy și Nelson (5).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel