Boala NEȘTIUTĂ a Prințesei Diana. DETALIU sfâșietor: Familia Regală îmi REPROȘA ASTA. Te simţi DEZGUSTAT

Noi dezvăluiri ale Prințesei Diana au ieșit la iveală. 

Odată cu apariția noului sezon al serialului "The Crown", cel care aduce detalii despre Familia Regala Britanică, dar mai ales despre viața Prințesei Diana și mariajul cu Prințul Charles, a fost readus în atenția publicului interviul pe care l-a oferit aceasta lui Martin Bashir, în anul 1995, înainte să moară, în care a povestit totul despre chinurile pe care le-a îndurat prin această căsătorie. 

Prințesa Diana, dezvăluire sfâșietoare

 

Încolțită din toate părțile și vânată de presă, Prințesa Diana a dezvăluit atunci că s-a confruntat cu o tulburare alimentară, mai exact bulimia nervoasă, începută odată cu relația cu Charles, după ce acesta i-a spus că are câteva kilograme în plus. Ei bine, asta nu a fost tot, iar în timpul lunii de miere, ajunsese să vomite de 3-4 ori pe zi.

"Se întâmplă când stima ta de sine este foarte scăzută şi ajungi să crezi că nu însemni nimic. Când îţi umpli stomacul de patru sau cinci ori pe zi, ai un sentiment de confort, dar este unul temporar. Apoi, te simţi dezgustat şi dai totul afară. Înghiţeam tot ceea ce găseam de mâncare şi mi se făcea rău două minute mai târziu", a spus ea.

Familia Regală punea paie pe foc

 

Cu toate acestea, Lady D a spus că Familia Regală, în loc să-i ofere sprijinul în lupta afecțiunii, a aruncat paie pe foc și au mers până în punctul în care i-au reproșat prințesei că irosește mâncarea. 

Prințesa Diana s-a confruntat cu bulimia timp de câțiva ani, iar vindecarea a venit abia în momentul în care a apelat la ajutor specializat și a conștientizat că nu este ea vinovată pentru problemele avute cu Prințul Charles, citează okmagazine.ro

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy