"Sunt un om emotiv. O moștenesc pe mama și uneori mă sperii cât de mult semănăm la acest capitol. Cu toate astea, uneori mi se pare ciudat că plânge la exact aceleași lucruri la care fix plâng și eu. Ironic, dar adevărat. Mă bucur că nu am fost crescută să îmi reprim plânsul. Au fost alte lucruri pe care am fost învățată că nu e frumos să le fac, dar să plâng, slavă Domnului, nu m-am abținut niciodată. E drept că aveam și motive, mai ales că mama plecă destul de des și îmi era foarte dor de ea.
Spun că mă bucur pentru că într-o societate ca a noastră cei mai mulți au fost crescuți să nu își dea voie să își exprime emoțiile, să nu își dea voie să plângă. Fie că era considerat rușinos sau nedemn, plânsul era de neacceptat. Poate că nici eu, de-a lungul timpului, nu am lăsat pe toată lumea să îmi vadă lacrimile curgând pe obraji, dar în ultimii ani nu am mai avut această problemă și am plâns ori de câte ori am simțit că trebuie să o fac, fie că eram acasă, în restaurant, pe stradă, în mall sau mai știu eu unde, spre disperarea celor cu care eram, care se gândeau că ei erau motivul stării mele. Poate uneori chiar erau", a scris Andreea Raicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
