Anamaria Prodan a făcut noi declarații referitoare la situația dintre ea și Laurențiu Reghecampf.
"Dacă nu era mama și nu mă chema Prodan, eu acum stăteam în stradă cu tot cu copii din cauza domnului Reghecampf și a amantelor sale! Mi-a furat tot din casă! Venea și plângea și își cerea scuze de la copii! Gigi Becali spunea că se întâmpla de opt ani, dar se întâmpla de zece ani, nu de opt. Noi îl iertam mereu, și eu și copii. Am încercat să ascundem gunoiul sub preș”, a dezvăluit Anamaria Prodan, la "Xtra Night Show".
Impresara îl acuză pe Reghe de furt. Vedeta a depus două plângeri penale.
Vezi AICI mai multe.
De curând, Laurențiu Reghecampf a transmis un mesaj după ce a fost acuzat în nenumărate rânduri că a profitat de averea familiei Prodan.
"Cu privire la moștenirea primită de către Anamaria de la regretata sa mamă, menționez că nu am revendicat niciun bun din componența acesteia și nici nu am formulat vreodată pretenții în acest sens. Având în vedere că pe rolul instanțelor judecătorești a fost introdusă în luna august 2021 o acțiune de divorț și partaj (cu primul termen de judecată la 7 februarie 2022), apreciez că toate aspectele de ordin financiar vor fi soluționate pe această cale", a scris Laurențiu Reghecampf pe Instagram.
"Căsnicia mea nu face obiectul unei dezbateri de interes public, drept pentru care vă rog să-mi respectați decizia de a nu mă angrena în discuții vizând acest subiect. Copiii vor reprezenta întotdeauna o prioritate în ceea ce mă privește. Mă voi implica în educația lor cu aceeași dăruire, voi continua să-mi îndeplinesc rolul de tată, să le ofer dragoste și sprijin necondiționat. Orice alte declarații sau speculații constituie imixtiuni nefondate în viața mea privată", a mai scris Reghecampf, privind acuzațiile potrivit cărora nu își neglijează copilul.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au de împărțit la divorț o avere estimată la aproximativ 40-60 de milioane de dolari, potrivit click.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu