Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, și candidat la Primăria București, a declarat în cadrul emisiunii DC Votez că administrația pe care o conduce a atras până acum 5 miliarde de euro din fonduri europene. Este o sumă record.
Finanțările au fost posibile datorită documentațiilor trimise către Comisia Europeană și proiectelor derulate în ultimii ani, cu accent pe componenta socială. Daniel Băluță a precizat că 400 de milioane de euro au fost direcționate către programe de combatere a excluziunii sociale, programe care au transformat zone considerate anterior ghetouri.
Planuri de stimulare a investițiilor
În ceea ce privește dezvoltarea economică, primarul a vorbit despre planurile de stimulare a investițiilor și despre valorificarea proprietăților Primăriei Capitalei prin parteneriate public–private. El a spus că administrația are interes pentru toți investitorii, de la mici afaceri locale până la companii mari.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Termia Capitalei, pe buletinul de vot: Se pun bazele unui nou referendum
„Am reușit să aducem 5 miliarde de euro fonduri europene în Sectorul 4 din București. Asta e de cinci ori bugetul Capitalei. Sunt doar bani europeni. Știința și realitatea pe care le avem ne-a ajutat să explicăm Comisiei Europene despre ce este vorba. Apropo de componenta socială, lucrurile s-au schimbat enorm în Sectorul 4, pentru că am investit 400 de milioane de euro în programe de combatere a excluziunii sociale. Prin aceste programe am reușit să schimbăm complet fața unor zone care erau adevărate ghetouri.
Este o filosofie și un mod de lucru pe care va trebui să îl aplicăm obligatoriu, de exemplu, în Ferentari sau în Giulești-Sârbi. Sunt zone în Sectorul 2, în Sectorul 1, în Sectorul 6 — peste tot în București există adevărate pungi de sărăcie care trebuie combătute. Este ceva rău acolo și trebuie intervenit.
Am demonstrat că putem face aceste lucruri, iar Comisia Europeană a ținut cont de studiile pe care le-am prezentat. Gândiți-vă că, în anul 2019, în Sectorul 4 erau 75.000 de oameni cu venituri mai mici de 1.500 de lei. Aceasta era realitatea. Din 320.000 de locuitori, 75.000, inclusiv copii, trăiau în astfel de condiții. Este enorm. Aproximativ 25% din populație.
Asta mă obligă să vin în întâmpinarea acestor probleme, să contribui la echilibrarea orașului. Despre asta este vorba. Spuneam de construcții… Normal că îmi doresc din tot sufletul să stimulăm investitorii, să scoatem pe piață toate proprietățile pe care Primăria Municipiului București le are, fie că sunt terenuri sau imobile, și să generăm parteneriate public–private. Putem atrage atât mari companii, cât și freelanceri, pentru că ne interesează în egală măsură un coafor, o vulcanizare, un magazin de la colțul blocului sau o brutărie.
La fel de mult ne interesează să aducem companii mari, așa cum sunt deja în Sectorul 4: Booking, Glovo, Toyota. Avem sedii de firme și unități de producție importante.
De exemplu, puțină lume știe că, în urma unei investiții de 300 de milioane de euro, cel mai important producător mondial de doze de aluminiu se află în Sectorul 4. Și-a extins capacitățile de producție datorită urbanizării pe care am făcut-o în zonă și datorită deschiderii stației de metrou Tudor Arghezi. Astfel am facilitat apariția unor locuri de muncă bine plătite, iar economia României, precum și comunitatea noastră, beneficiază de venituri mai mari”, a zis Daniel Băluță la DC Votez.
Mai multe detalii la DC Votez:
Victor Negrescu a spus că Daniel Băluță a folosit fondurile europene ca șansă pentru a dezvolta Sectorul 4 și a reușit să valorifice oportunitățile, chiar în contextul unei competiții acerbe
„Daniel Băluță a zis că banii europeni sunt șansa lui și a atras bani europeni pentru a face o primă stație de metrou și pentru a crea o nouă linie de metrou. A atras bani europeni pentru serviciile medicale, pentru proiectele de infrastructură de acolo și continuă aceste proiecte pe mai multe paliere.
Nu a ratat nicio oportunitate, în contextul în care competiția era acerbă - te luptai cu alte sectoare, te luptai cu județul Ilfov pentru că avem niște fonduri alocate și regional. A reușit să facă lucrul acesta, să inoveze în contextul în care nimeni nu se gândea că o primărie de sector poate să facă proiecte de o asemenea dimensiune, asumându-și inclusiv proiecte pentru întreg Bucureștiul.
Este, în opinia mea, un exemplu de bună practică, iar Bucureștiul are nevoie de mai multe proiecte cu fonduri europene, pentru că e o oportunitate. Dacă tot există această problemă a bugetului Bucureștiului, pe care o evocase fostul primar general Nicușor Dan, atunci hai să compensăm cu bani europeni”, a spus Victor Negrescu.
„Daniel Băluță are experiența și echipa pentru a realiza astfel de proiecte”
Victor Negrescu a explicat că Daniel Băluță are experiența și echipa necesară pentru a realiza proiecte complexe. De asemenea, a spus că există numeroase oportunități pentru București și că proiectele lui Daniel Băluță au primit sprijin și recunoaștere internațională.
„Daniel Băluță are experiența și echipa pentru a realiza astfel de proiecte, pentru că nu poate să facă un singur om totul. Celelalte primării de sector încă nu au ajuns la acest nivel, dar nu vreau să compar, de exemplu, cu Sectorul 6, pentru că e și el candidat, dar e o diferență - încă Sectorul 6 mai poate învăța, deși se mișcă și acolo anumite lucruri - dar aici, la Sectorul 4, este modelul care funcționează astăzi. De ce să nu îl replicăm la nivelul Bucureștiului?
Sunt multe posibilități și oportunități pentru București în a dezvolta proiecte de infrastructură rutieră, pentru a dezvolta și finaliza proiectele pe zona aceasta de metrou, pentru a folosi banii europeni.
De aceea probabil că ați văzut, la lansarea domniei sale, primarul din Roma, primarul în exercițiu din Copenhaga, președintele Comitetului European al Regiunilor, lideri importanți, reprezentanți importanți pe zona locală, la nivel european, au transmis mesaje de sprijin pentru aceste tipuri de proiecte, care au ca obiectiv creșterea nivelului de trai în București”, a spus Victor Negrescu la DC News.