Insignele erau anti-ICE, fiind afișate în semn de omagiu adus lui Renee Good, împușcată mortal în mașina sa de un ofițer al Serviciului de Imigrări și Vamă (ICE) săptămâna aceasta, la Minneapolis, SUA.
Pe aceste insigne alb-negru scria sloganuri precum ”BE GOOD” și ”ICE OUT”. Astfel, s-a indus o perspectivă politică în gala de premiere după ceremonia relativ apolitică din 2025.
Insigne alb-negru pe covorul roșu
Mark Ruffalo, Wanda Sykes și Natasha Lyonne au purtat insignele alb-negru pe covorul roșu, alte vedete fiind așteptate să le afișeze și ele, scrie AP.
De la împușcăturile de miercuri, au izbucnit manifestații în toată țara, unele au dus la ciocniri cu forțele de ordine, în special în Minneapolis, acolo unde ICE desfășoară cea mai mare operațiune de aplicare a legii cu privire la imigrație de până acum.
Video
”Avem nevoie ca fiecare parte a societății civile, fiecare societate să se exprime. Avem nevoie de artiștii noștri. Avem nevoie de artiștii noștri. Avem nevoie de oamenii care reflectă societatea”, a zis Nelini Stamp de la Working Families Power, una dintre inițiatoarele insignelor anti-ICE.
De unde a început ideea cu insigne ”ICE OUT”
La începutul acestei săptămâni, după un schimb de mesaje text a început ideea cu insigne ”ICE OUT”. Mesajele au fost între Stamp și Jess Morales Rocketto, directoarea executivă a unui grup de advocacy latino numit Maremoto.
Ele cunosc faptul că momentele culturale de mare anvergură pot introduce milioane de telespectatori în chestiuni și probleme sociale.
Al treilea an de activism la Globurile de Aur pentru Morales Rocketto
Este al treilea an de activism la Globurile de Aur pentru Morales Rocketto. Anterior, el a mobilizat Hollywood-ul cu scopul de a protesta cu privire la politicile de separare a familiilor ale administrației Trump.
Stamp a zis că se gândește mereu la premiile Oscar din anul 1973, atunci când Sacheen Littlefeather i-a luat locul lui Marlon Brando, refuzând premiul, cu scopul de a protesta față de portretizarea nativilor americani în industria divertismentului american.