Opoziția din Polonia sugerează că țara ar trebui să ia în calcul ieșirea din Uniunea Europeană, în cazul în care blocul comunicat nu își reduce puterea.
Guvernul pro-european al Poloniei a criticat, joi, declaraţiile liderului partidului Lege şi Justiţie (PiS), principalul partid al opoziţiei naţionalist-conservatoare, care a sugerat ca Polonia să ia în calcul posibilitatea de a ieşi din Uniunea Europeană dacă aceasta din urmă nu se reformează în sensul scăderii puterii Bruxellesului, relatează AFP.
Fostul premier polonez Kaczynski vrea desființarea Comisiei Europene
Liderul formaţiunii PiS, Jaroslaw Kaczynski, prim-ministru în 2006 şi 2007 şi în prezent membru al parlamentului, a cerut desfiinţarea Comisiei Europene, pe care a descris-o drept „un organism foarte dăunător care nu ar trebui să existe”, precum şi încheierea unui nou tratat european între statele membre ale UE.
Dacă acestea nu se întâmplă, actualul tratat european „precizează condiţiile de ieşire a unei ţări din UE”, a spus Kaczynski miercuri la un forum.
„Totul începe cu negocieri şi trebuie în mod categoric să le lansăm. Este o metodă dificilă şi riscantă, dar situaţia este atât de critică încât merită să ne folosim de ea dacă celelalte eşuează”, a declarat liderul opoziţiei poloneze.
Aflat la conducerea guvernului între 2015 şi 2023, partidul Lege şi Justiţie (PiS), care a contribuit semnificativ la alegerea naţionalistului Karol Nawrocki ca preşedinte al ţării în iunie 2025, a implementat în perioada când s-a aflat la putere o serie de reforme considerate de Bruxelles contrare statului de drept.
Acest partid de orientare conservatoare şi critic faţă de Bruxelles consideră că politica UE este dictată de membrii săi fondatori, în special de Germania. Dar, în opinia lui Jaroslaw Kaczynski, la ora actuală curentul politic european devine favorabil formaţiunilor cu orientări apropiate de cele ale partidului său.
Donald Tusk îi răspunde liderului de opoziție
În replică, premierul liberal şi pro-european polonez Donald Tusk a promis joi că va duce o „luptă înverşunată” împotriva ieşirii ţării sale din UE. „Jaroslaw Kaczynski tocmai a anunţat că Polonia ar trebui să înceapă negocierile asupra condiţiilor de ieşire din UE. Tocmai pentru o miză de o asemenea natură, printre altele, se duce astăzi o luptă înverşunată. O luptă nemiloasă. Nu am de gând să o pierd”, a scris Tusk pe reţeaua socială X.
Jarosław Kaczyński ogłosił właśnie, że Polska powinna zacząć rokowania o warunkach wyjścia z Unii Europejskiej. O taką między innymi stawkę toczy się dziś w Polsce walka. Twarda walka. Nie zamierzam jej przegrać, nawet jeśli nie wszyscy zagrają ze mną.
— Donald Tusk (@donaldtusk) October 29, 2026
Majoritatea parlamentară construită în jurul său acuză cu regularitate opoziţia conservatoare că urmăreşte să atragă electoratul extremei-drepte eurofobe, care creşte în sondaje cu un an înaintea alegerilor parlamentare, potrivit Agerpres.