George Simion, președintele AUR, îi cere demisia lui Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării Naționale, după ce acesta a recunoscut că a mințit într-un CV publicat în anul 2015 cu privire la studiile superioare pe care le-a absolvit.
Moșteanu a scris într-un CV, când a fost angajat în mai multe CA-uri, că a absolvit Universitatea Athenaeum, însă un reprezentant al unității de învățământ superior a precizat că actualul ministru al Apărării Naționale nu a studiat niciodată acolo.
„Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a recunoscut Moșteanu după izbucnirea scandalului.
CITEȘTE ȘI - Scut de la Guvern pentru Ionuț Moșteanu! Ioana Ene Dogioiu, reacție în scandalul momentului
„Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu trebuie să-și dea demisia. Astăzi! Dacă acest guvern mai vrea să fie credibil, nu poate menține în funcția de ministru al Apărării un om care a mințit public legat de studiile sale, care a pretins că a studiat la o universitate unde nici măcar nu a fost student. Trebuie ca USR-ul să facă ceea ce a predicat: oameni noi în politică, o nouă viață politică cu oameni corecți.
Nu e posibil ca cei care predicau curățenia în spațiul public să aibă astfel de reprezentanți. Nu este posibil să banalizăm răul. În actualul guvern, da, fac parte vicepremieri care au primit condamnări cu închisoare, face parte un ministru de Finanțe care a păcălit statul, având firme care nu și-au plătit corect dările la ANAF.” a spus George Simion într-un videoclip publicat joi pe Facebook.
„Cerem demisia ministrului Moșteanu care a mințit că a absolvit o universitate unde nici măcar nu a fost student. NU imposturii în funcții publice!”, a scris liderul AUR la postare.