DCNews Stiri Calul troian pe care Iranul ar încerca deja să-l arunce în luptă. SUA au decriptat comunicații misterioase

Calul troian pe care Iranul ar încerca deja să-l arunce în luptă. SUA au decriptat comunicații misterioase

Foto: Agerpres

ABC News a detaliat că o alertă a guvernului federal trimisă agențiilor de aplicare a legii a detaliat că aceste comunicații ar putea servi drept „declanșator operațional” pentru „celule adormite”, scrie Latin Times.

Comunicațiile au început să fie emise la scurt timp după ce SUA și Israelul au efectuat primele atacuri împotriva regimului de la Teheran, care au dus la uciderea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

În altă parte a raportului, ABC News a menționat că comunicațiile pot fi descifrate de „destinatari clandestini” cu cheia de criptare și fără a fi nevoie de internet sau telefoane mobile. Acestea ar putea include agenți ai Forței Quds a Revoluției Islamice din Iran, agenți Hezbollah sau alte grupuri intermediare, notează Nexta.

Astfel de rețele au fost folosite anterior pentru atacuri în străinătate, de exemplu, atentatul cu bombă din 1994 asupra centrului evreiesc AMIA din Buenos Aires, care a ucis 85 de persoane. Un alt exemplu este atacul din 2012 asupra turiștilor israelieni din Bulgaria.

CITEȘTE ȘI                  -                 Iranul a încălcat regula lăsată cu limbă de moarte de ayatollahul Ruhollah Khomeini, primul lider suprem al țării

Conducerea de la Teheran contină să reprezinte o amenințare pentru SUA, Israel și întreaga lume

Iranul a amenințat direct SUA în timp ce războiul continuă. Cel mai recent, a amenințat că va crește prețurile petrolului peste 200 de dolari pe baril dacă SUA și Israelul își continuă atacurile.

Un purtător de cuvânt al Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) a declarat că „se așteaptă ca guvernele țărilor musulmane să avertizeze rapid SUA criminală și regimul sionist sălbatic împotriva unor astfel de acțiuni lașe și anti-umane, astfel încât flăcările focului și războiului să nu se răspândească mai mult”.

CITEȘTE ȘI              -                 La Teheran plouă cu petrol, la propriu: Imagini apocaliptice din capitala Iranului / Oamenii au crezut că e încă noapte / video viral

„Altfel, acțiuni similare vor avea loc în regiune, iar dacă puteți tolera prețuri ale petrolului peste 200 de dolari pe baril, continuați acest joc”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Bob McNally, președintele Rapidan Energy și fost consilier energetic al lui George W. Bush, a declarat că războiul a cauzat cea mai mare perturbare a producției de petrol din istorie, eliminând aproximativ 20% din aprovizionarea mondială, dublu față de recordul anterior din timpul crizei de la Suez din anii 1950.

CITEȘTE ȘI                 -               Israelul anunță noi „surprize“ în războiul cu Iranul: Ce presupune „următoarea fază“ a conflictului

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele