Alexandru Arșinel, avere impresionantă. Cât câștigă marele artist

Alexandru Arșinel2
Alexandru Arșinel2

Ultima perioadă nu a fost foarte bună pentru Alexandru Arșinel din punct de vedere al stării de sănătate. În schimb, pe plan financiar, nu s-a putut plânge de nimic.

Alexandru Arșinel – directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” – este unul dintre cei mai bogați actori din România. Marele artist câștigă lunar 6.800 de euro pe lună, scrie Click.ro. Potrivit ultimei sale declarații de avere, acesta a obținut venituri din patru surse – manager al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” (44.410 RON), drepturi de autor, din activitatea de actor (262.324 RON), indemnizație de merit de la Ministerul Culturii (21.048 RON) și din drepturi de la Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (30.777).

De asemenea, Alexandru Arșinel deține șase terenuri, cinci imobile, dar și un autoturism marca Toyota.  Actorul mai deține şi opt depozite bancare, dintre care șase în lei (559.392 RON), unul în euro (22.902 RON) şi altul în dolari (1.565 $).

Alexandru Arşinel are şi o colecţie de timbre, a cărei valoare a fost stabilită la 5.000 de euro. În declaraţia de avere, Arşinel mai figurează şi cu un împrumut în valoare de 100.000 de euro oferit fiului lui, Bogdan Arşinel, mai arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel