Adevărata amenințare pentru Victor Ponta

Țăranii din Pungești, apărătorii patriei, cu peronul pe partea extremă stângă, au copiat mișcările frumoșilor protestatari din Piața Universității. Ei au vandalizat mașinile exploratorilor de la Chevron, la fel de democratic și de patriotic ca hipsterii de pe Lipscani, care au spart luneta Culturii. Toată vrăjeala cu noi vrem dialog, nu suntem informați, să ne explice investitorul etc. a primit un șut în pneu. De fapt, nu există loc de dialog, nu se doresc negocieri, nu se apără niciun interes național.

Violența verbală cu care sunt atacați, ”democratic”, toți cei de altă părere, se transformă, la nevoie, în violență pur și simplu.  Cei care au stârnit și dirijează protestele au un singur scop: să blocheze investiția și dezvoltarea industrială a țării.

Dacă protesatele se petreceau în Germania sau Franța, nu ar fi fost o tragedie. România, însă, se află în coasta Rusiei, după două decenii de dezindustrializare, cu o economie precară, într-o lume în care se poartă o aprigă bătălie pentru investitori.

Nu cred că tinerii care protestează azi în Piață știu că au existat două Germanii. ”Hidoșii exploatatori” americani au ridicat Germania de Vest din ruine, prin investiții. Rușii care au stăpânit Germania de Est nu au lăsat-o să producă decât Trabant. Exact asta s-ar fi întâmplat și în România, dacă n-ar fi încercat Ceaușescu să-și apere poziția, printr-o distanțare de Moscova, înainte de 1989. Sau dacă, după 1999, nu ne lansa Emil Constantinescu pe orbita occidentală.

Instituțiile de forță au fost, în timpul Pactului de la Varșovia, mai atente la amenințarea Moscovei decât la amenințarea NATO. Cum s-a ajuns, astăzi, ca inamicul de secole să-i păcălescă, prin propagandă, pe unii dintre români? Evident că dihonia internă joacă în favoarea manipulărilor externe. În ultimii nouă ani, toate reperele, de la Rege la Parlament, de la oamenii de afaceri la bugetari, au fost demonizate în jocul politic.

În acest moment, blocajul în care ne aflăm are un singur câștigător, în plan electoral: Traian Băsescu. Întâmplător, el conduce instituțiile care ar trebui să reacționeze. Victima inacțiunii lor este guvernul Ponta.

Semnalul transmis de la Pungești este devastator pentru Victor Ponta, pentru că pune pe fugă orice investitor serios. De ce s-ar lupta firmele occidentale  cu feudalismul din Vaslui? Modernizarea este treaba statului. Din păcate pentru Ponta, de modernizarea statului s-a ocupat moșierul Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel