Adele ar avea pretenții de 'divă' peste Madonna, Celine Dion sau Mariah Carey. De ce a anulat 24 de concerte

 Adele, marea câştigătoare la Brit Awards 2022 cu 3 premii. Ce au obținut Dua Lipa și Ed Sheeran - Video
Adele, marea câştigătoare la Brit Awards 2022 cu 3 premii. Ce au obținut Dua Lipa și Ed Sheeran - Video

Adele a declarat că seria de reprezentații din Las Vegas a fost anulată, cântăreața lăsându-i cu ochii în soare pe fani, pe organizatori, dar și pe staff-ul său.

'Am încercat tot ce era posibil ca să fim gata la timp, dar am fost loviți de întârzierile legate de pregătiri şi de COVID-19', a încercat să explice, printre lacrimi, Adele într-o filmare urcată pe Instagram.

'Jumătate din membrii echipei mele au COVID şi a fost imposibil să pregătim concertul. Îmi pare atât de rău', a adăugat vedeta, care avea programat un spectacol la hotelul Caesars Palace din Las Vegas.

Totuși, lucrurile nu stau chiar așa, mai multe surse declarând, pentru Daily Mail, că solicitările artistei sunt exagerate, depășind cu mult cererile altor vedete precum Madonna, Celine Dion sau Mariah Carey și i-au pus pe organizatori într-o situație dificilă. Ce a cerut Adele, aflați pe RADIO DC NEWS!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel