Zelenski i-a cerut lui Macron să le interzică rușilor participarea la Jocurile Olimpice din 2024, organizate la Paris

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele Ucrainei i-a cerut omologului său francez ca sportivii ruşi să nu participe la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris.

 

Sportivii ruşi nu trebuie să poată participa la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, a cerut, marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski omologului său francez Emmanuel Macron, la 11 luni după ce Rusia a invadat Ucraina, informează AFP.

'Am insistat în mod special asupra faptului că sportivii ruşi nu trebuie să participe la Jocurile Olimpice de la Paris', a declarat Zelenski pentru agenţia Telegram după o convorbire telefonică cu şeful statului francez.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, la trei zile după ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, încălcând Armistiţiul olimpic, care se extinde cu o săptămână înaintea Jocurilor şi cu o săptămână după Jocurile Paralimpice.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a sancţionat rapid Moscova şi Minskul. De atunci, niciun eveniment sportiv internaţional nu a fost organizat sau susţinut în Rusia sau Belarus şi niciun simbol naţional din aceste ţări nu este afişat pe durata unui eveniment sportiv.

Într-un mesaj de Anul Nou, preşedintele CIO, Thomas Bach, a indicat că finalul anului 2022 se va continua şi în 2023 în materie de prelungire a sancţiunilor sportive.

'Aceste sancţiuni împotriva statelor şi guvernelor rus şi belarus trebuie să rămână în continuare valabile', a spus Bach, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel