VOT MOȚIUNE DE CENZURĂ. Ședință SUSPENDATĂ - UPDATE

Pauză de o oră în Parlament. Ședința pentru moțiunea de cenzură a fost suspendată. 

UPDATE: Ședința a fost reluată la ora 15:30, conform planificării. 

Se verifică cvorumul în pauza din Parlament, așa motivându-se această suspendare de ședință. 

În urmă cu puțin timp, Marcel Ciolacu, liderul Camerei Deputaților, a declarat deschisă ședința și a început prin a spune că ”din totalul de 465 de deputați și senatori, și-au înregistrat prezența, până în acest moment 170”. În acel moment, președintele PSD a chemat liderii de grup la discuții. 233 de voturi era numărul necesar pentru a putea trece moțiunea de cenzură. 

”Se suspendă ședința, am început furtunos, cu o pauză de o oră” a precizat Marcel Ciolacu. 

În aceste momente, ședința e suspendată și se așteaptă numărătoarea liderilor de grup. Anterior, camerele video au surprins discuții PSD-UDMR în Parlament.

La ora 15:00, prezența aleșilor se face nominal, conform unei decizii luate prin consens. 

Parlamentarii PNL și USR nu vor fi în sală, dar UDMR nu se alătură acestui demers, fiind partidul cheie care ar putea să asigure cvorumul, în contextul îmbolnăvirilor din PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel