Senatul a adoptat luni o nouă Lege a voluntariatului, care prevede ca activitatea de voluntariat să fie considerată experienţă profesională sau în specialitate, dacă aceasta este realizată în domeniului studiilor absolvite.
Potrivit proiectului, prin care va fi abrogată Legea voluntariatului adoptată în anul 2001, voluntarii vor putea primi din partea organizaţiei gazdă un certificat de recunoaştere a competenţelor dobândite prin voluntariat.
Iniţiatorii precizează în expunerea de motive la propunerea legislativă, că, potrivit ultimului Eurobarometru, din 2010, România are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20% din populaţia ţării, reprezentând una dintre cele mai scăzute medii de implicare în comunitate din Europa.
Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu