EXCLUSIV  Veneția 75. Rezistența Bătrânei doamne

Modernele erinii vor să răzbune, la ceas târziu de nou secol, toate suratele a căror demnitate, zic ele, le-a fost atinsă într-un fel sau altul, de-a lungul timpului. Mai ales pe cele care au râvnit ani la rând să respire aerul unui ținut ca Hollywoodul, unde, după cum se știe, forfotesc fecioare neprhănite și cavaleri fără teamă și reproș. Să fim serioși.

Când bați la porțile unei astfel de cetăți, cam ai, cât de cât, idee ce s-ar putea petrece dincolo de ziduri. După ce au izbutit, de bine, de rău, să facă vâlvă la Cannes, înfrângând rezistența crispată a delegatului general Thierry Frémaux, după ce Toronto și Sundance le-a spijinit, dar în șoaptă și târziu, amazoanele pornite să facă ordine în lumea marilor festivaluri, excelentă vitrină a militantismului cu sclipici, și-au fixat un mare câmp de luptă - Veneția și drept țintă - capul șefului, Alberto Barbera.

În marea lui nesocotință a ceea ce vor femeile zilelor noastre, fostul critic, de mai mulți ani directorul care a întinerit o manifestare înțepenită în rutină, ar fi rămas indiferent, zice-se, dacă nu cumva chiar disprețuitor în fața strădaniei feminine de a instala egalitatea în drepturi ca recompensă a îndurării atâtor agresivități din partea bărbaților care au pâinea și cuțitul în lumea filmului. După ce că nu a reacționat vajnic, după ce că nu a îmbrățișat cauza MeToo, Barbera a avut insolența de include în competiția oficială un singur film semnat de o regizoare femeie. Și asta două ediții la rând.

Surâztorul domn Alberto Barbera, directorul festivalului

Și anul trecut și acum (australianca Jennifer Kent cu Nightingale). Când cazanul activismului muieresc dă în clocot, domnul Barbera trece, cu calmul lui de italian nordic, pe lângă și le aduce aminte doamnelor că a acorda puncte în avans femeilor, ca la un meci pentru neajutorați, cu alte cuvinte a alcătui o selecție pe principiul egalității dintre sexe, înseamnă, în fapt, a nu ține seama de demnitatea unui autor.

"A include în principala competiție un film doar pentru că este realizat de o femeie este, după părerea mea, o adevărată ofensă pentru autoare - a spus directorul, principalul selecționer. Prefer să-mi schimb meseria dacă voi fi obligat să aleg un film doar pentru că poată semnătura unei femei și nu pentru calitățile lui intrinseci".(...)

Așa cum am susținuit de multe ori în trecut, cea mai bună modalitate de a vedea un film este aceea de a-l urmări fără să citești genericul. Nu vreau să fiu influențat de numele autorului. Mai ales când în discuție intră un debut, un film despre care nu știi de unde vine. Îmi este indiferent dacă este vorba de un bărbat sau de o femeie. Munca mea constă în a decide dacă un film este bun sau nu. Mă interesează doar să fie un film bun, mai bun decât altul. Desigur, aș fi fericit să avem mai multe femei în festival, dar asta nu depinde de mine". Dar femeile nu se lasă. Au trecut peste penibila dezvăluire a ipocriziei și amoralității uneia dintre actrițele portdrapel MeeToo, Asia Argento, acuzată public de Jimmy Bennett, partener cu douăzeci de ani mai tânăr într-unul dintre filmele ei de acum cinci ani, când era minor, de a-l fi abuzat sexual, plătindu-i apoi tăcerea cu 380.000 de dolari.

Actorul Michele Riondino,"Il padrino"

Tânărul actor și muzician, astăzi în vârstă de 22 de ani, a mărturisit motivul pentru care s-a hotărât să vorbească abia acum: indignarea de a o vedea pe Asia Argento pe baricadele unei lupte pentru care nu are nicio legitimitate morală. Cum spuneam, femeile nu se lasă. De nimic decurajate, un grup de membre a zece organizații feministe din Europa au trimis o scisoare conducerii Mostrei cinematografice. Plângerea - aceeași.

Absența femeilor din principala secțiune a festivalului, căreia i-au mai adăugat un cap de acuzare le adresa directorului Barbera; parcă pentru ale face în ciudă, și anul acesta, ca și cu un an în urmă, privilegiul de a fi gazda galelor de deschidere și închidere a manfestării, îl are tot un bărbat. Il padrino (nașul), cum este numit aici, va fi chipeșul Michele Riondino, de altfel un actor deseori prezent la Veneția, ca interpret al unora dintre filmele selecționate de-a lungul ultimilor ani. Bătrâna doamnă merge mai departe, își vede de treburile ei, așa cum îi stă bine unui mare festival tot mai râvnit de cineaștii care văd în evenimentul de la Lido cea mai bună trambulină pentru saltul către premiile Oscar.

Nimeni nu poate ignora un simplu calcul: unele dintre titlurile oscarizate în ultimii ani, deținătoare ale statuetei supreme, "cel mai bun film" (Gravity, Birdman, La, La Land, The Shape of Water) și-au câștigat primii lauri aici. Nu este de mirare că un reputat cineast francez precum Jacques Audiard, deși în cărți la Cannes, a preferat să-și înscrie filmul la Veneția.

De altfel, acum vreo două luni, înainte ca Alberto Barbera să anunțe selecția oficială, printre critici circula un fel de glumă: "Vreți să cunoașteți înaintea tuturor câteva titluri din competiție? Gândiți-vă la filmele așteptate în zadar la Cannes". Și așa a fost. drept care, printre altele, vom vedea filmele lui Mike Leigh (Paterloo), fraților Coen (The Ballad of Buster Scruggs), Carlos Reygadas ( Nuestro Tiempo), Laszlo Nemes (Sunset), Yorgos Lanthimos (The Favorite).

Judecând drept, în cazul ultimilor trei, s-a strecurat și o oarecare lipsă de gratitudine în raport cu festivalul de la Cannes, care i-a lansat, dar cine se mai împiedică, astăzi, de recunoștință, umbră tremurătoare în fața interesului?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News