Urmărește emisiunea live


Val de accidente duminică, 26 martie 2023. Cisternă răsturnată în Suceava, un autoturism a izbit un camion oprit în Vaslui

Facebook Politia Romana
Facebook Politia Romana

Mai multe accidente au avut loc duminică, 26 martie 2023. 

Pompierii militari au intervenit, duminică, după ce o autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat pe E85, pe raza localităţii Roşiori, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alina Găleată.

Sursa citată a precizat că autocisterna, încărcată cu 26 de tone de motorină, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar conducătorul auto nu necesită îngrijiri medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, autocisterna încărcată cu motorină are şase compartimente, iar pe la capacele a două dintre acestea erau scurgeri de combustibil.

Pompierii militari asigură măsurile PSI la faţa locului.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o autospeciala de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autocisternă cu apă.

În apropiere de locul producerii accidentului, autocisterna cu apă s-a răsturnat pe carosabil, fiind blocat un sens de mers. Conducătorul auto, singurul ocupant al autovehiculului, a fost evaluat de către echipajul SMURD şi a refuzat transportul la spital.

Cauzele şi împrejurările producerii celor două accidente vor fi stabilite de către organele competente, scrie Agerpres. 

O maşină a izbit un camion oprit în Vaslui 

O persoană a rămas încarcerată, duminică dimineaţă, după ce maşina cu care circula a intrat într-un camion staţionat pe DJ 207E, pe raza comunei Bălteni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere, echipată cu module pentru descarcerare uşoară, o autospecială pentru descarcerare grea şi două ambulanţe SMURD, pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea, evaluarea şi acordarea primului ajutor medical. La intervenţie a participat şi o ambulanţă cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

"La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism intrat sub un autocamion staţionat. Urmare a producerii accidentului rutier, o persoană a rămas încarcerată, iar cea de a doua s-a autoevacuat. Victima încarcerată a fost descarcerată şi mai apoi predată echipajului cu medic SAJ. Cea de-a doua victimă a fost preluată de echipajul de prim ajutor de pe ambulanţa SMURD. Ambele victime au fost transportate în stare de conştienţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel