Ultima dorință a lui Valentin Uritescu: Sunt foarte bolnav. Mă rog la Dumnezeu să...

Valentin Uritescu
Valentin Uritescu

Valentin Uritescu se simte din ce în ce mai rău și spune că este pregătit pentru ceea ce este mai rău, dar vrea, înainte de toate, să termine o carte pe care a început să o scrie.

De peste 30 de ani, Valentin Uritescu a învins sindromul parkinsonian cu ajutorul tratamentului, însă, în ultima perioadă, problemele sale s-au agravat.

VEZI ȘI: Radu Beligan, confesiuni despre viață. Detalii neștiute despre marele actor

"Sunt foarte bolnav şi mă rog la Dumnezeu să mă ţină în viaţă până îmi termin cartea, că mai am de scris la ea destul de mult... vreo 200 de pagini. În cazul în care îmi termin cartea şi nu sunt damblagit, atunci măcar mi-am încheiat menirea şi voi putea participa la o dezbatere TV. Acum nu mă pot concentra, iau multe medicamente, devin confuz, vă rog să-mi înţelegeţi starea", a mărturisit actorul pentru Ziarul Ring.

"Nu sunt scriitor, dar prin cărţi caut un drum spre mine însumi, pentru că mă apropii foarte mult de moarte şi la noi, în Ardeal, nu se spune «a murit», ci «s-a petrecut». Eu vreau să mă petrec în calm şi linişte. Am sădit un pom, am iubit, m-am căsătorit, am făcut o casă, s-a născut un copil şi Dumnezeu mi-a dat să scriu şi o carte", a mai zis  actorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel