Tokyo 2020. Programul sportivilor români în competiţiile de marţi 27 iulie. Cine se luptă pentru aur

Sportivii români vor evolua marţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo în doar trei discipline sportive, baschet feminin 3x3, înot şi tenis de masă

Echipa feminină de baschet 3x3 va juca ultimul său meci la Tokyo, David Popovici şi Robert Glinţă vor evolua în finalele de la 200 m liber, respectiv 100 m spate, iar Bernadette Szocs are programat meci în turul al treilea la simplu feminin la tenis de masă, scrie Agerpres. 

Programul sportivilor români în întrecerile de marţi 27 iulie (ora României):


BASCHET 3X3


11:00 (Aomi Urban Sports Park) feminin - turul preliminar: Franţa - România

ÎNOT


04:43 (Tokyo Aquatics Centre) 200 m liber masculin - finala: David Popovici
04:59 (Tokyo Aquatics Centre) 100 m spate masculin - finala: Robert Glinţă

TENIS DE MASĂ


(Tokyo Metropolitan Gymnasium) simplu feminin - turul al treilea: Bernadette Szocs - Juan Liu (SUA)

Robert Glinţă vrea să își doboare recordul personal și național

Înotătorul român Robert Glinţă, campion european en titre la 100 m spate, s-a calificat cu emoţii în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, cu ultimul timp din semifinalele disputate luni la Aquatics Centre, a mai scris Agerpres. 

Dacă în serii, Glinţă a fost cronometrat cu 53sec67/100, înotătorul piteştean s-a mobilizat în semifinale şi a fost mult mai rapid, iar cu timpul de 53sec20/100 a prins finala in extremis.

Am prins finala pentru 1/100, am avut ceva emoţii până am văzut şi a doua semifinală. Nu pot spune că am făcut cea mai perfectă cursă din cariera mea, nici nu pot spune că mă simt în cea mai grozavă formă din punct de vedere al formei de competiţie. Însă am făcut o cursă mai bună decât cea de ieri, am avut resurse un pic mai bune. Uşor-uşor capăt din ce în ce mai multă experienţă în acest bazin, cu acest format al competiţiei, cu serii seara şi semifinale şi finale dimineaţa. Mă bucur că am reuşit să ajung în finală, având încă 24 de ore la dispoziţie şi voi urmări să am o refacere şi o recuperare cât mai bună, să-mi adun toate forţele să fac o cursă bună, cât mai perfectă, de care să fiu deplin mulţumit. Obiectivul meu principal fiind doborârea recordului meu personal şi naţional, indiferent pe ce loc mă voi clasa. Dacă eu voi reuşi să-mi îmbunătăţesc propria mea performanţă (52sec88/100), eu mă declar mulţumit, a declarat Robert Glinţă pentru Agerpres la zona mixtă.

”Competiţia este foarte puternică”



Campionul român a adăugat că are o concurenţă deosebită şi este bucuros că a prins a doua lui finală olimpică după cea de la Rio: Competiţia este foarte puternică, mă aşteptam să fie aşa, faţă de alte procedee, la procedeul spate, mai ales la 100 m, sunt înotători din foarte multe ţări veniţi să se bată pentru finală, pentru titlul olimpic. Mă aşteptam să fie aşa şi am făcut tot posibilul să mă strecor şi eu printre ei. Mă bucur că m-a ajutat Dumnezeu şi la 1/100 mă aflu din nou într-o finală olimpică.

Robert Glinţă a explicat că nu se simte în cea mai bună formă şi încă nu îşi poate explica motivele, dar acest lucru urmează să fie analizat de el şi antrenorii săi.

Asta e ce simt în apă, nu am senzaţia de a fi super-rapid, super-uşor pe apă, cum am avut-o la alte competiţii. Rămâne de văzut şi de analizat cu antrenorii mei să vedem exact care e situaţia. Dar, una peste alta este un format diferit şi observând cum s-a înotat şi în celelalte probe, cam toată lumea a avut dificultăţi în a se apropia de propriul lor timp de record naţional, aşa că este posibil să nu fie doar la mine. Dar mă rezum clar doar la performanţa mea şi îmi doream să fie mult mai bine decât am reuşit până acum. Însă mai am 24 de ore şi voi încerca pe cât posibil să-mi adun toate resursele şi să fac o cursă mult mai bună mâine, cel puţin din punct de vedere tactic şi tehnic, spus campionul european.

Medalia, obiectivul de la JO 2020



Întrebat dacă medalia este un obiectiv realizabil în finala de la 100 m spate, Robert Glinţă a amintit că s-a antrenat ani de zile cu acest obiectiv în minte şi îşi va juca şansa până la capăt: Rămâne de văzut. M-am antrenat în ultimii doi-trei ani de zile cu gândul numai la medalia de aur. Asta m-a făcut să dau tot ce am avut mai bun şi să obţin şi rezultatele din ultima vreme. Ştiu cât de greu este de obţinut această medalie olimpică, vedeţi cât de mulţi pretendenţi buni sunt la titlul de campion olimpic şi la podium. Dar încă nu mă las mai prejos, mai am o şansă şi vreau să profit la maxim de ea.

Glinţă a adăugat că va participa şi la proba de 200 m spate, indiferent de rezultatul din finala de la 10 m spate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel