Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

SUSPENDAREA CHIRIILOR şi DAREA ÎN PLATĂ! Simonis, VESTE așteptată de milioane de români

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a anunţat că marţi şi miercuri vor fi votate două legi importante: suspendarea chiriilor pentru persoanele fizice şi juridice şi cea privind darea în plată.

'În ce priveşte zilele de marţi şi de miercuri, în Parlament vom vota mai multe legi pentru români şi pentru companiile româneşti. V-aş reaminti doar două: suspendarea chiriilor pentru persoanele fizice şi juridice, care va avea mâine raport în Comisia de buget-finanţe, urmând ca miercuri să intre la votul final, şi darea în plată, celebra lege pe care am tot discutat-o în Camera Deputaţilor, a fost adoptată, retrimisă, reexaminată, trimisă la CCR, iar acum avem forma finală.' a spus Simonis.

'Sper din suflet ca cei de la PNL să nu conteste la Curtea Constituţională pentru a tergiversa şi aceste legi, pentru că suntem într-o situaţie economică dificilă, puterea de cumpărare şi nivelul de trai al românilor scade de la o zi la alta şi aceste măsuri, dar şi multe altele sunt extrem de necesare', a spus Simonis la Palatul Parlamentului.

Deputaţii vor lucra marţi în comisii, iar miercuri vor avea şedinţă de plen, de la ora 10,00, cu vot final, au decis, luni, membrii Biroului permanent al forului, conform Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy