Sprintera jamaicană Briana Williams a scăpat de suspendare

Tânăra sprinteră jamaicană Briana Williams (17 ani), dublă campioană mondială la categoria Under-20, a scăpat de suspendarea pentru dopaj, deşi a utilizat un diuretic interzis, a anunţat Comisa disciplinară antidoping independentă (IADP)

Atleta a fost depistată pozitivă la hidroclorotiazidă în luna iunie, cu ocazia campionatelor naţionale şi risca o suspendare de patru ani.

Williams a fost inclusă provizoriu în lotul Jamaicăi pentru probele de 100 m şi ştafetă 4x100 m din cadrul Campionatelor Mondiale de la Doha, care vor debuta vineri.

IADP a decis ca sportiva să fie "mustrată fără nicio perioadă de ineligibilitate", stabilind că Williams nu a comis nicio o "greşeală sau o neglijenţă semnificativă" şi nici nu a intenţionat să trişeze cu ocazia probei de sprint la care a luat parte pe 21 iunie. Totodată, IADP recomandă ca sportiva să urmeze un program educativ asupra regulilor antidoping în sport.

Antrenorul Brianei Williams, Ato Boldon, s-a declarat uşurat că eleva sa a fost exonerată şi a confirmat că aceasta se va deplasa imediat la Doha, pentru a lua parte la Campionatele Mondiale.

"Nu doresc nici celui mai mare duşman al meu să treacă prin ceea ce a trecut Briana la vârsta ei", a spus Atot Boldon, fost medaliat olimpic şi mondial la sprint.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel