Soluție pentru reducerea accidentelor mortale de pe șosele; senatorul care propune pedeapsa de 5 ani fără permis auto

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Robert Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului României (PSD), propune extinderea duratei pedepsei de redobândire a permisului la 5 ani, în cazul șoferilor care ucid pe șosele, ca soluție pentru reducerea accidentelor mortale.

„Cinci ani fără permis auto. De 10 ori mai mare perioada, față de textul în vigoare, în care șoferii care ucid pe șosele nu pot redobândi permisul de conducere, după împlinirea pedepsei la care sunt condamnați. Este propunerea mea de modificare a Codului Rutier, adoptată de Senat în martie( Legea de aprobare a OUG 11/2023) și aflată la dezbatere finală în Camera Deputaților.

Dura lex sed lex. Nu intenționez restrângerea unor drepturi, ci reducerea numărului de morți pe drumurile publice. Și nu pentru a da bine într-o statistică și așa neagră a Europei, în care România își menține, al șaselea an la rând, locul 1 la numărul de decese în accidentele rutiere. Și nici pentru că opinia publică este indignată de tragediile ce se petrec pe șosele. Ci mai ales pentru dreptul la viață al sufletelor nevinovate care își găsesc sfârșitul din cauza unor șoferi inconștienți sau teribiliști.

Tragediile la care românii asistă ar trebui să ne facă mai responsabili, iar dacă pe șoferi nu, măcar pe noi, parlamentarii, cei chemați să facă legea, pentru a diminua masacrul de pe șosele.

Inițiativa mea vine în completarea Legii Anastasia, pe care am creat-o tot din rațiunea de a scădea numărul de morți din cauza unor semeni care, din inconștiență și teribilism, se urcă la volan băuți, drogați sau fără permis”, a scris Robert Cazanciuc pe rețeaua de socializare Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel