Sibiu Rally Romania. Maşini electrice, la linia de start

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Sibiu Rally Romania reuneşte, de joi până sâmbătă, maşini clasice şi maşini de curse. 

Primul raliu dedicat maşinilor electrice, Sibiu Rally Romania, va începe joi seara cu un start festiv, în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului, unde se vor alinia cinci maşini, trei dintre ele fiind model BMW i3, unul Renault Zoe şi unul Nissan Leaf, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor competiţiei. 

"Joi, 16 august 2018, va începe o nouă ediţie a competiţiei Sibiu Rally Romania, eveniment dedicat vehiculelor istorice, electrice şi maşinilor de curse. Etapă în calendarul internaţional al Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice (FIVA) şi etapă în Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club România (RCR) şi în calendarul Automobil Clubului Român (ACR), Sibiu Rally Romania adună la start peste 60 de echipaje", se arată în comunicat. 

Un Ford din 1929, cea mai veche maşină din concurs

Potrivit organizatorilor, cea mai veche maşină din concurs este un Ford A din 1929 care va fi condus de Dan Siminie, iar printre modelele speciale care vor fi la start se mai numără şi un Ford A din 1930, un Porsche 356A din 1952, sau un Mercedes-Benz Unimog din 1958. În total, în competiţia de regularitate dedicată maşinilor clasice vor fi la start 40 de echipaje. Acestora li se adaugă alte 8 echipaje la categoria Young Timer cu maşini fabricate în perioada 1989 - 2018. 

Joi, de la ora 19.00, va avea loc startul festiv, iar vineri startul se va da la ora 12.00 şi sâmbătă de la ora 8.30. Sosirea în prima zi este programată la ora 19.30, iar sâmbătă sosirea va fi la ora 18.00, urmată la ora 20.30 de festivitatea de premiere. Vineri, în prima zi de competiţie, traseul include o trecere prin Şura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoş, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilişca, Sălişte, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Răşinari şi Piaţa Mare din Sibiu. 

Transfăgărăşanul - punctul culminant al concursului

Sâmbătă, participanţii vor descoperi cealaltă jumătate a judeţului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. De aici se va pleca spre Biertan, pe traseul Săsăuş - Chirpăr - Nocrich - Alţâna - Bârghiş - Pelişor - Richiş. După Biertan, concurenţii vor pleca spre Mediaş şi apoi vor reveni la Sibiu, în Piaţa Mare, pe traseul Şeica Mare - Slimnic - Şura Mare. 

Pe perioada desfăşurării evenimentului se vor închide următoarele secţiuni de drumuri judeţene. Vineri: Călugăru' (DJ 106J) - Păltiniş (DJ 106A) va fi închis în intervalul orar 15.00 - 18.00; Sâmbătă: Curmătura Ştezii - Arka Park (DJ 106A) va fi închis în intervalul orar 09.00 - 12.00). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel