Serghei Bubka, reales în funcţia de vicepreşedinte al IAAF

Sebastian Florea / 25 sep 2019 / 18:04 Salveaza PDF Comentarii

Ucraineanul Serghei Bubka, fostul recordman mondial la săritura cu prăjina, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), cu ocazia Congresului acestei organizaţii, care are loc la Doha, informează L'Equipe.

Bubka, fost adversar al lui Sebastian Coe în cursa pentru preşedinţia IAAF, în urmă cu patru ani, a fost reales fără probleme ca prim vicepreşedinte al IAAF, cu 139 de voturi din 206 posibile.

Cu ocazia unui vot special destinat alegerii unei femei în postul de vicepreşedinte, columbiana Ximena Restrepo a avut câştig de cauză. Ceilalţi doi vicepreşedinţi vor fi Geoffrey Gardner (Insulele Norfolk) şi prinţul saudit Nawaf Bin Mohammed Al Saud.

Tot în cursul zilei de miercuri, britanicul Sebastian Coe a fost reales în unanimitate în funcţia de preşedinte al IAAF, pentru al doilea mandat de patru ani.

Noul Consiliu al IAAF va fi format din Hiroshi Yokokawa (Japonia), Antti Pihlakoski (Finlanda), Anna Riccardi (Italia), Nan Wang (China), Adille Sumariwalla (India), Nawal El Moutawakel (Maroc), Abby Hoffman (Canada), Sylvia Barlag (Olanda), Alberto Juantorena (Cuba), Willie Banks (SUA), Raul Chapado (Spania), Dobromir Karamarinov (Bulgaria) şi Beatrice Ayikoru (Uganda), care s-au impus în cadrul unor alegeri cu 39 de candidaţi.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25