Prima semifinală EURO 2020. Mancini: E nedrept că fanii din Italia și Spania nu vor fi în tribunele de pe Wembley

Mancini: E nedrept că fanii din Italia și Spania nu vor fi în tribunele de pe Wembley la semifinala EURO 2020
Mancini: E nedrept că fanii din Italia și Spania nu vor fi în tribunele de pe Wembley la semifinala EURO 2020

Selecţionerul Squadrei Azzurra, Roberto Mancini, consideră că este 'foarte nedrept' că fanii din Italia şi Spania nu vor fi în tribune la meciul de marţi dintre cele două echipe de pe stadionul londonez Wembley, prima semifinală de la EURO 2020, scrie presa italiană.

'Nu cred că este corect ca pe stadion să nu fie fani italieni şi spanioli. De fapt, mi se pare foarte nedrept. Acestea fiind spuse, mai bine plin cu suporteri neutri decât gol', a declarat Mancini.

Fanilor italieni, spanioli şi danezi le va fi aproape imposibil să fie prezenţi la semifinalele de pe Wembley. Restricţiile în vigoare în Anglia în faţa Covid-19 impun o carantină de cinci până la zece zile la sosire, astfel că suporterii ar fi trebuit să vină la Londra cu cel puţin zece zile înaintea partidei.

Italia nu va conta marţi pe fundaşul stânga Leonardo Spinazzola, accidentat la tendonul lui Ahile, care va fi înlocuit de Emerson Palmieri. Mancini l-a confirmat în atac pe Ciro Immobile, deşi acesta a fost cel mai slab om al echipei sale în meciul cu Belgia din sferturi de finală (2-1).

"Mi se pare că e unul dintre atacanţii care au marcat cele mai multe goluri în ultimii ani, iar de multe ori cei care sunt cei mai criticaţi rezolvă apoi meciurile", a spus selecţionerul despre fotbalistul lui Lazio.

Potrivit presei, Italia are sub comanda lui Mancini un joc asemănător cu al Spaniei. 'Este adevărat, dar nu putem deveni spanioli peste noapte. Jucăm într-un mod puţin diferit, ţinând cont de caracteristile noastre', a spus Mancini.

Spania - Italia, marți, pe Wembley

Selecţionatele de fotbal ale Italiei şi Spaniei, care se înfruntă marţi, la Londra, pe Stadionul Wembley (ora 22:00), în semifinalele EURO 2020, vor fi adversare pentru a patra oară consecutiv la un turneu final al Campionatului European.

La EURO 2008, în sferturile de finală, Spania învingea Squadra Azzurra cu 4-2 la loviturile de departajare, la Viena, după ce scorul fusese egal, 0-0, la finalul celor 120 de minute.

În 2012, cele două echipe s-au întâlnit chiar de două ori, mai întâi în grupă, scorul fiind egal, 1-1 (la Gdansk), prin golurile marcate de Fabregas, respectiv Di Natale, iar apoi în finală, la Kiev, ibericii câştigând cu 4-0, prin golurile reuşite de David Silva, Jordi Alba, Fernando Torres şi Juan Mata.

Spania şi Italia au fost adversare şi al EURO 2016, în sferturi, pe Stade de France, Italia câştigând prin golurile lui Chiellini şi Graziano Pelle. De la duelul de acum cinci ani, în echipa Italiei se mai regăsesc Leonardo Bonucci, Alessandro Florenzi şi rezerva Lorenzo Insigne, în timp ce David de Gea, Jordi Alba, Sergio Busquets şi Alvaro Morata din actualul lot au evoluat pentru Spania.

La EURO 2020, Italia a dispus în sferturi de Belgia cu 2-1, înregistrând a 15-a sa victorie consecutivă la Campionatul European (preliminarii şi turneu final), depăşind performanţa de 14 succese consecutive deţinută alături de Germania şi Belgia, potrivit UEFA. (Vezi continuarea știrii aici).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel