DNA ar putea ridica sechestru de pe unele dintre firmele apropiaților lui Sebastian Ghiță

Aflat sub control judiciar, Sebastian Ghiţă, a mers luni, din proprie inițiativă, la DNA Ploiești, acesta declarând că dorește să îi dea mai multe explicaţii procurorului de caz. De asemenea, acesta a făcut msi multe cereri, pentru a explica şi varianta sa asupra acuzaţiilor care i se aduc, considerând că este un abuz să blochezi conturile tuturor firmelor şi persoanelor pe care el le-a cunoscut în viaţa sa. 

Sebastian Ghiţă a avut o discuţie cu procurorul care se ocupă de cazul său şi i-a cerut acestuia măsuri mai blânde pentru firmele puse sub sechestru. Potrivit unor surse apropiate anchetei citate de România TV, procurorii vor să ridice sechestrul de pe anumite firme aparţinând unor apropiaţi ai lui Sebastian Ghiţă şi să permită acestor firme să efectueze plăţi pentru a nu intra în colaps.

Procurorii ar putea înlocui interdicţia de a părăsi Ploieştiul cu interdicţia de a părăsi ţara pentru Sebastian Ghiţă, au mai declarat sursele citate de România TV.

"Am avut o discuţie cu domnul procuror şi îi mulţumesc că m-a primit. I-am prezentat câteva dintre argumentele de care v-am vorbit dimineaţă cu privire la situaţia persoanelor şi companiilor care nu au legătură cu mine, sub nicio formă, şi cu situaţia angajaţilor din companiile care se presupune care ar avea legătură cu mine. Dânsul m-a asigurat că va trata cu atenţie fiecare dintre aceste situaţii şi companii", a declarat Senastian Ghiţă, la plecarea de la DNA Ploieşti.

Înainte de a intra la DNA, Sebastian Ghiță a declarat că își menţine decizia de a încerca să ajung la procurorul general al RomânieI".

Anterior, la ieşirea de la sediul IPJ, unde s-a prezentat deoarece este sub control judiciar, Sebastian Ghiță a mărturisit că îi este rușine de toți cei care au ajuns să aibă conturile blocate din cauza lui. Demnitarul consideră că totul pare o răzbunare.

"Am verificat cu atentie acuzaţiile. Nu am avut posibilitatea să explic şi varianta mea şi ceea ce cred eu despre acele acuzaţii, sper ca procurorul Onea să mă primească să-i pot da mai multe detalii despre subiectul Herţanu. Am găsit argumente care să-l facă să creadă că implicarea mea în dosarul Herţanu nu a fost cea pe care o suspectează.

Citește și: DNA a respins plângerea lui Sebastian Ghiță privind controlul judiciar

Nu pricep care este sensul blocării conturilor persoanelor şi firmelor pe care eu le-am cunoscut vreodată în viaţa mea. Practic, toţi colegii de facultate, toţi prietenii care mi-au fost asociaţi vreodată, multe firme despre care nu ştiu nimic s-au trezit cu conturile blocate. Putem să abuzăm oricând pe oricine. Este un abuz. Mi-e ruşine de oamenii aceia. S-au trezit cu conturile blocate (...)

Mai am două chestiuni care vizează alegerile din Moldova şi mituirea electoratului de acolo. Nu există nici o dovadă că un cetăţean român din Republica Moldova a fost mituit. Materialele electorale ale PSD din Moldova sunt incadrabile în lege", a menţionat Sebastian Ghiță înainte de a intra în sediul Poliției.

Sebastian Ghiţă consideră că este un abuz să blochezi conturile tuturor firmelor şi persoanelor pe care el le-a cunoscut în viaţa sa.

Citește și: DNA i-a interzis lui Sebastian Ghiță să mai vorbească cu Victor Ponta și să părăsească Ploieștiul

"Nu poţi să te trezeşti cu conturile blocate pentru că aşa vrea un procuror. (...) Să pui sechestru pe nişte conturi care nu sunt ale mele pare un fel de răzbunare. Am respectat toate celelalte reguli pe care mi le-a impus în ultimele patru luni. Chestiunea cu nepărăsirea Ploieștiului pare un lucru pe care nu mi-l pot explica. Nu au putut să mi-l explice nici avocații. Pare un fel de răzbunare", a adăugat deputatul.

Sebastian Ghiţă a mers luni la Poliţie, ca urmare a măsurii impuse de controlul judiciar. El a fost pus sub urmărire penală pentru mai multe infracţiuni săptămâna trecută, el fiind audiat de procurori pentru a i se aduce la cunoştinţă aceste acuzaţii.

Ghiţă consideră că ancheta DNA este o răzbunare.

"Nu pot crede că, după 15 ani, statul a decis că 4000 de persoane au făcut evaziune fiscală", a mai spus Ghiţă.

Sebastian Ghiţă este acuzat de noi fapte de corupţie săvărşite înainte de 2012, dată la care a fost ales deputat într-un colegiu din judeţul Prahova, dar şi în perioada mandatului de parlamentar. Este vorba despre: trafic de influenţă, complicitate la schimbarea destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel